Afaceri

MFP: Crește finanțarea guvernamentală a mediului de afaceri prin IMM Invest și subprogramul AGRO IMM Invest

Guvernul României a aprobat astăzi ordonanța de urgență elaborată de Ministerul Finanțelor care reglementează prelungirea valabilității până la 30 iunie 2022 a Programului IMM Invest, respectiv până la 30 iunie 2023 perioada în care poate fi efectuată plata grantului, și majorează plafoanele reprezentând granturi ce pot fi acordate în cadrul Programului, în sectorul pescuitului și acvaculturii, în domeniul producției primare de produse agricole, sectorul alimentar și celelalte domenii de activitate, potrivit unui comunicat.

Actul normativ aprobat în Guvern prevede un plafon de garanții de stat pentru anul 2022 de 10 miliarde lei, din care 5 miliarde lei alocate subprogramului AGRO IMM INVEST. Bugetul schemei de ajutor de stat a fost majorat la 2,34 miliarde lei (473,90 milioane euro) pentru 48.726 de beneficiari.

Totodată, în conformitate cu prevederile Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, vor crește plafoanele reprezentând ajutor de stat la:

  • 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii,
  • 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole,
  • 2.300.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar, precum și în celelalte domenii de activitate.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) vor acorda garanții în cadrul subprogramului AGRO IMM Invest.

Solicitărilor de acordare a creditelor garantate în cadrul programului depuse până la data de 31 decembrie 2021 și aflate în curs de analiză li se aplică prevederile legale aflate în vigoare la data depunerii lor, prin prelungirea de către Comisia Europeană a valabilității Cadrului temporar până la data de 30 iunie 2022.

De asemenea, prin actul normativ, se aprobă ca perioada de maximum 24 de luni privind salariul minim brut pe țară să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile alin.(1) al art.164 din Legea nr.53/2003 poate fi aplicat pentru un salariat atât pentru contractele individuale de muncă nou încheiate, cât și pentru contractele individuale de muncă aflate în derulare.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More