Afaceri

MFP: Eșalonări pe 12 luni la plata taxelor, fără garanții, pentru firmele afectate de criza COVID

Firmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență (COVID-19) vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, fără garanții și cu un calendar de rambursare propriu, potrivit unui comunicat transmis de Minsterul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor Publice a elaborat un proiect de ordonanță de urgență prin care se reglementează eșalonarea la plată, în forma simplificată, a obligațiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, pentru obligațiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgență (16 martie), cu condiția ca debitorii să nu fi înregistrat obligații fiscale restante dinainte de starea de urgență.

Eșalonarea se va acorda în termen de cel mult 5 zile, pe baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanții.

“Principala preocupare a Guvernului, după sănătatea populației, o reprezintă repornirea economiei și evitarea unei recesiuni prelungite, așa cum s-a întâmplat în 2008. De aceea, preferăm să ne împrumutăm temporar mai mult la bugetul de stat și să sprijinim mediul de afaceri prin menținerea lichidităților financiare și susținerea activității. Toate statele lumii își susțin astăzi economiile naționale, conștientizând că urmează o perioadă de redefinire a business-ului și repoziționare a multinaționalelor la nivel mondial”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Cererile de eșalonare vor putea fi  depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligațiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eșalonare.
Firmele care beneficiază de eșalonarea la plată a debitele bugetare restante vor avea obligația să achite la zi toate taxele și impozitele care se vor naște și datora după primirea eșalonării.
Procedura simplificată va presupune depunerea unei cereri, cu un grafic de eșalonare anexat, cu rate egale sau inegale, în funcție de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.

O cerință pentru firmele care vor primi eșalonarea pentru 12 luni este să nu se regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvență.

Această formă de facilitate este una simplificată, venită în sprijinul mediului de afaceri pentru menținerea lichidităților în diverse piețe afectate de criza COVID-19, precum și pentru conformarea la plată a obligațiilor pe care le datorează.

Articole recente

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

19 minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

43 de minute ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

44 de minute ago

Ayatollahul Khamenei acuză Washingtonul că vrea să “subjuge” Iranul şi cheamă la unitate

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a chemat duminică la unitate în faţa a…

46 de minute ago

Trump amenință că va trimite trupe în Maryland și va retrage fondurile pentru un pod

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat duminica aceasta că va trimite trupe în statul Maryland…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More