International

Michelin închide trei fabrici din Germania; 1.532 de angajaţi sunt afectaţi

Producătorul francez de anvelope Michelin a anunţat marţi închiderea a trei unităţi de producţie din Germania şi transferarea în Polonia a centrului de servicii pentru clienţi, indicând “lipsa competitivităţii operaţiunilor noastre germane pentru pieţele europene şi de export”, transmite Reuters.

În urma acestei decizii, Michelin va include provizioane de aproximativ 425 milioane de euro în rezultatele sale anuale.

Compania va opri activitatea la fabricile sale din Karlsruhe, Trier şi Homburg până la finalul lui 2025, fiind afectaţi 1.532 de angajaţi. În prezent, Michelin are peste 8.000 de angajaţi în Germania, Austria şi Elveţia.

“Această decizie are legătură cu sporirea concurenţei pe segmentul anvelopelor ieftine pentru camioane”, a precizat într-un comunicat Michelin, potrivit Agerpres.

Luna trecută, Michelin a concediat 1.400 de angajaţi în Statele Unite. O altă uzină din Germania, în Bamberg, a fost închisă în 2019.

Articole recente

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

17 minute ago

E.ON semnează un acord pentru vânzarea rețelei de distribuție a gazelor din Republica Cehă

E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…

2 ore ago

Ministerul Justiţiei din Grecia a aprobat extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova

Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…

2 ore ago

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…

2 ore ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) – Corneliu Pivariu

„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…

2 ore ago

Kremlinul spune că Trump este “destul de cinic”, dar într-un sens pozitiv

Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More