Tehnologie

Micron va livra mai puţine cipuri de memorie în 2023, pe fondul declinului cererii

Producătorul de cipuri de memorie Micron Technology Inc a anunţat miercuri că îşi va reduce livrările şi va face noi reduceri în programele sale de cheltuieli de capital, în condiţiile în care firma are probleme în a-şi reduce stocurile, ca urmare a diminuării cererii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Micron a fost primul mare producător de cipuri care la începutul acestui an a tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea cererii de computere personale şi smartphone-uri, în contextul în care inflaţia a atins cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.

“Pentru a putea îmbunătăţi situaţia stocurilor, livrările de cipuri DRAM vor trebui să fie reduse, iar ritmul de creştere a livrărilor de cipuri NAND va trebui să fie redus semnificativ în jos faţă de precedentele estimări”, a informat compania.

Micron a precizat că va reduce livrările pentru cele două tipuri de cipuri de memorie cu 20%. Pentru 2023, compania se aşteaptă să scadă în teritoriul negativ cererea de cipuri DRAM, iar în cazul livrărilor de cipuri NAND preconizează creşterea cu o cifră a cererii.

De asemenea, compania intenţionează să îşi reducă şi mai mult cheltuielile de capital, care le includ pe cele pentru echipamente şi uzine. Aceasta, după ce Micron a anunţat deja o primă rundă de reducere a cheltuielilor de capital la începutul anului.

“Micron ia măsuri curajoase pentru a reduce livrările şi a limita mărimea stocurilor sale. Vom continua să monitorizăm condiţiile din industrie şi să facem noi ajustări dacă va fi nevoie”, a declarat preşedintele director general Sanjay Mehrotra.

Cipurile de memorie DRAM sunt utilizate pe scară largă în centrele de date, computere personale şi alte dispozitive.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

3 minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

20 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

22 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More