Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMicrosoft a anunţat miercuri că, împreună cu autorităţi de aplicare a legii din întreaga lume, a reuşit să desfiinţeze infrastructura malware-ului Lumma Stealer, o ameninţare informatică extinsă care a afectat sute de mii de dispozitive, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Potrivit unei postări pe blogul oficial al companiei, unitatea sa specializată în infracţiuni digitale a descoperit că peste 394.000 de computere care rulează Windows au fost infectate cu malware-ul Lumma la nivel global, într-un interval de doar două luni – între 16 martie şi 16 mai.
Lumma Stealer este un tip de malware cunoscut pentru capacitatea sa de a fura date sensibile, cum ar fi parole, date bancare şi informaţii de autentificare din browsere şi aplicaţii. Acesta este adesea distribuit prin e-mailuri de tip phishing, site-uri compromise sau aplicaţii piratate.
Microsoft a precizat că operaţiunea de dezmembrare a reţelei Lumma a implicat colaborarea cu mai multe agenţii internaţionale de securitate cibernetică şi că eforturile de eliminare a ameninţării continuă.
Compania a recomandat utilizatorilor să-şi actualizeze sistemele de operare, să folosească soluţii de securitate moderne şi să fie vigilenţi în faţa mesajelor suspecte sau a descărcărilor de fişiere din surse necunoscute.
Forțele de securitate din Republica Moldova au arestat luni 74 de persoane după efectuarea a…
Ungaria nu doreşte intrarea Uniunii Europene în război, aşadar nu susţine aderarea Ucrainei la UE,…
AUR ar vrea să ne întoarcem în epoca în care hidrocentralele se construiau cu buldozere…
Cancelarul german, Friedrich Merz, a numit luni un bancher cu experienţă pentru promovarea economiei germane,…
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a atras atenţia luni, într-un discurs la Chişinău, că "dacă…
Norofert, principalul producător de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru agricultură, listat pe piața…
This website uses cookies.
Read More