Burse/Investitii

Microsoft cumpără firma de inteligenţă artificială Nuance Communications, pentru 16 miliarde de dolari în numerar

Microsoft a anunţat, luni, că va cumpăra firma de inteligenţă artificială şi de tehnologie a vorbirii Nuance Communications, pentru circa 16 miliarde de dolari în numerar, în cadrul dezvoltării strategiei sale cloud pentru sănătate, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Acordul are loc în timp ce ambele companii, care în 2019 au format un parteneriat pentru a automatiza activităţi administrative precum documentarea, profită de pe urma dezvoltării puternice a serviciilor de telemedicină, consultaţiile medicale transferându-se online în timpul pandemiei de Covid-19.

”Nuance oferă partea de inteligenţă artificială la livrarea serviciilor de îngrijire a sănătaţii”, a declarat directorul general al Microsoft, Satya Nadella, adăugând că ”Inteligenţa artificială este cea mai importantă prioritate, iar îngrijirea sănătăţii este cea mai urgentă aplicaţie”.

Oferta Microsoft, de 56 de dolari pe acţiune, este cu 22,86% mai mare faţă de cotaţia consemnată de titlurile Nuance la închiderea tranzacţiilor de vineri.

Nuance, cunoscută pentru lansarea sistemului de asistenţă Siri al Apple,  şi-a dublat soluţiile inteligente pentru sectorul sănătăţii, inclusiv recunoaşterea vorbirii clinice, transcrierile medicale şi soluţiile de imagistică medicală.

Cu operaţiuni în 28 de ţări, Nuance, cu sediul în Burlington, Massachusetts, a raportat venituri de 1,5 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2020.

Microsoft a mai cumpărat recent compania de jocuri ZeniMax Media, pentru 7,5 miliarde de dolari şi au mai existat informaţii legate de intenţia de achiziţie a platformei de mesagerie Discord, care prmite realizarea de evenimente audio în direct.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

o oră ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

o oră ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

2 ore ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

2 ore ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

2 ore ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More