Update articol:

Mihaela Neagu şi Mihail-Daniel Matache vor cumpăra fabrica de zahăr Tereos de la Luduş

zahar Imagine de pasja1000 de la Pixabay

Producătorul francez de zahăr Tereos a anunţat miercuri că doi investitori români vor prelua activităţile sale din România, pe care intenţiona să le închidă, transmite Reuters.

Cumpărătorii sunt Mihaela Neagu şi Mihail-Daniel Matache, doi investitori în sectorul de agri-food din România. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în cursul săptămânii următoare, a adăugat Tereos, potrivit Agerpres.

Grupul francez Tereos, al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei, a cumpărat fosta fabrică Zahărul Luduş (Mureş) în 2012 însă această unitate a înregistrat pierderi în fiecare an după 2014.

În luna februarie a anului trecut, Tereos a anunţat în mod oficial că a demarat consultările cu organizaţiile reprezentantive ale angajaţilor cu privire la posibila închidere a activităţilor sale din România. Afacerea Tereos din România avea 153 de angajaţi permanenţi la finalul anului 2021, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup. 

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (02/03/2026)

Capital Markets Day 2026 Madrid

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR27) (02/03/2026)

Notificare de rascumparare anticipata obligatiuni ISIN RO451CMZH2K1

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/03/2026)

Demisie din Consiliul Reprezentantilor Actionarilor

PATRIA BANK S.A. (PBK) (02/03/2026)

Hotarari AGA O 2 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (02/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 februarie 2026