Afaceri

Mihai Precup, președintele AMEPIP: Resursele japoneze și expertiza niponă vor juca un rol important în dezvoltarea României

Mihai Precup, președintele AMEPIP, este convins că expertiza și resursele nipone vor sprijini eforturile de modernizare și de dezvoltare ale României pe termen lung. Potrivit acestuia, reprezentanții JBIC au declarat că sunt interesați de cofinanțarea “Fondului de fonduri” (Fof, Fund of Funds), un instrument pentru finanțarea de startup-uri în valoare de 400 de milioane de euro gestionat de Guvernul României împreună cu European Investment Fund.

Aflat la Forumul pentru Inovare România-Japonia, președintele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) anunță că a participat la o întâlnire extrem de importantă pentru România cu domnul Sekine Hiroki, manager executiv și șef al Infrastructure and Environment Finance Group, precum și cu directori ai diviziilor Equity Investment Department și New Energy and Power Finance Department, din cadrul Băncii Japoneze pentru Cooperare Internațională.

Mihai Precup a precizat, în cadrul unui anunț făcut pe pagina sa de Facebook: “În cadrul întâlnirii, am atins o serie de subiecte decisive pentru tot ceea ce înseamnă viitoarea colaborare dintre ambele țări în domenii cheie precum investițiile de capital, emisiunile de obligațiuni, mediul și energia regenerabilă.

Astfel, reprezentanții JBIC au declarat că sunt interesați de cofinanțarea “Fondului de fonduri” (Fof, Fund of Funds), un instrument pentru finanțarea de startup-uri în valoare de 400 de milioane de euro gestionat de Guvernul României împreună cu European Investment Fund. Această sursă de finanțare se adresează mai multor categorii de fonduri: fonduri de infrastructură, fonduri de capital de dezvoltare (private equity), fonduri de capital de risc (venture capital) sau platforme de crowdfunding. Experiența în administrarea unui astfel de fond de fonduri în Polonia va fi utilizată ca vehicul pentru confinanțarea proiectelor din țara noastră, partea română fiind responsabilă cu realizarea unei analize preliminare.

De asemenea, s-a discutat despre oportunitatea colaborării pentru operaționalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare a României. Astfel, reprezentanții băncii nipone au exprimat interesul pentru semnarea unui memorandum, prin care vor oferi asistență tehnică în identificarea și dezvoltarea unor instrumente financiare comune. Prin urmare, BID va putea atrage și direcționa fonduri către proiectele strategice de țară, care nu găsesc finanțare din partea sistemului bancar, conectându-le la instituțiile financiare internaționale, pentru a susține dezvoltarea economică și a îmbunătăți viața românilor.

Totodată, oficialii JBIC au manifestat interesul și pentru achiziționarea de obligațiuni Samurai denominate în yeni japonezi (Samurai Bonds), emise de Ministerul Finanțelor. În 2023, statul român a modificat legislația în acest sens, urmând ca anul acesta România să emită primele titluri în yeni. Diversificarea surselor de finanțare ale României și atragerea investitorilor japonezi ar putea aduce multiple avantaje financiare și strategice pentru țară.

Mai mult, Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională este interesată în susținerea proiectelor pentru decarbonizare, din domeniul energiei, aliniate cu obiectivele Fondului Național de Modernizare. Investițiile JBIC vor ajuta România să-și atingă obiectivele agreate în ceea ce privește procesul de tranziție către o energie sustenabilă.

Sunt convins că expertiza și resursele nipone vor sprijini eforturile de modernizare și de dezvoltare ale României pe termen lung.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

2 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More