Burse/Investitii

Mihai Purcărea, BRD Asset Management: 2021 a fost un an de revenire și consolidare pentru industria fondurilor de investiții; numărul clienților a crescut semnificativ

În 2021 am văzut investitori mai planificați, am văzut creșterea numărului de clienți care își setează un plan de investitiții prin care plasează bani automat, lună de lună și, nu în ultimul rând, am văzut o diversificare mult mai bună a investițiilor înspre fonduri de acțiuni, spune Mihai Purcărea, CEO la BRD Asset Management. El a răspuns, pentru Financial Intelligence, la câteva întrebări despre industria fondurilor de investiții.

***

Cum caracterizați evoluția pieței fondurilor de investiții în 2021?

Mihai Purcărea: 2021 a fost un an de revenire și consolidare pentru industria fondurilor de investiții. Activele au crescut, însă sunt încă sub nivelul pre-pandemie, dar poate mai important, numărul clienților a crescut semnificativ în ultimul an. Acest lucru arată un interes în creștere din partea clienților retail, care doresc să își diversifice economiile spre investiții cu un randament potențial mai mare. Iar având în vedere nivelul actual al inflației, diversificarea economiilor se dovedește cu atât mai importantă.

De asemenea, una din lecțiile ultimilor ani este aceea că orice se poate întâmplă și este sănătos să avem economii și investiții. În 2021 am văzut investitori mai planificați, am văzut creșterea numărului de clienți care își setează un plan de investitiții prin care plasează bani automat, lună de lună și nu în ultimul rând am văzut o diversificare mult mai bună a investițiilor înspre fonduri de acțiuni.

Care au fost fondurile preferate de investitori? Din ce motive?

Mihai Purcărea: Fondurile de obligațiuni au continuat să atragă cele mai mari intrări din punct de vedere valoric, unul din principalele motive fiind dorința de a avea un nivel redus al riscului. Este oarecum normal acest lucru, pentru mulți clienți fiind prima dată când fac alt plasament decât clasicul depozit bancar și prin urmare încep prin a face investiții sigure, în fonduri care investesc majoritar în titluri de stat.

Însă este de remarcat și numărul în creștere de clienți care doresc expunere pe piața de acțiuni. Deși numărul este încă mic, dinamica a fost impresionantă, fondurile de acțiuni crescând cu peste 100%, atât ca active, cât și ca număr al investitorilor. Dobânzile joase, inflația în creștere precum și performanța bună a pieței de acțiuni din ultimii ani au fost factori determinanți pentru interesul în creștere al clienților pentru fondurile de acțiuni.

Cum caracterizați evoluția pieței de capital în 2021?

Mihai Purcărea: Aspectul care mă bucură cel mai mult este interesul în creștere al clienților către piața de capital. Dacă ne uităm la economiile mai dezvoltate putem observa, aproape întotdeauna, că aceste economii au piețe de capital solide care oferă 1) oportunitatea pentru cetățeni să fie investitori în companiile antreprenoriale și astfel să participe în creșterea economică și 2) oportunitatea pentru companii să atragă capital pentru a se dezvolta mai rapid și mai sustenabil.

De asemenea numărul mare de listări din piața de capital românească este extrem de îmbucurător și sper să vedem multe companii listate și în anii următori.

Ce estimări aveți pentru anul viitor în privința evoluției BVB?

Mihai Purcărea: Specific pentru anul viitor este extrem de complicat de dat o estimare, pentru că depindem mult și de contextul internațional. Însă, pe termen mediu – lung sunt foarte optimist în privința evoluției bursei locale. Evaluarea companiilor este una bună, avem o diversitate în creștere a industriilor reprezentate, mai multe companii au fost incluse în indicii FTSE și sper că, în următorii ani, să primim statutul de piață emergența și de la MSCI, fapt ce va genera un interes important din partea investitorilor străini. 

Ce așteptări aveți pentru anul viitor în privința listărilor de companii private? Dar a emisiunilor de obligațiuni?

Mihai Purcărea: Cred că mulți antreprenori au realizat beneficiile importante care sunt aduse de listarea și finanțarea prin intermediul burselor și am speranța că vom continuă să vedem multe companii noi listate pe piață.

Ce așteptări mai aveți de la autorități?

Mihai Purcărea: Principala așteptare, sau speranță, este cea de simplificare a fiscalității. Îmi doresc ca reținerea și plata impozitului pe profit să treacă din sarcina investitorului în sarcina intermediarului. Această modificare, care este în beneficiul tuturor, inclusiv a statului care va încasa sumele mai repede și cu mai mare certitudine, cred că poate impulsiona semnificativ dezvoltarea piaței.

Acesta ar fi o simplificare în special pentru investitorii cu sume mici. Un exemplu simplu: un investitor care a plasat 5.000 RON într-un fond de obligațiuni și a înregistrat un randament de 5%, va avea de plătit 25 RON impozit. Completarea formularului și plata impozitul generează un efort nejustificat de mare pentru cei 25 RON impozit.

Dacă această reținere ar fi realizată la sursă, atunci tot efortul ar fi centralizat, iar investitorul ar avea o experiență mult mai plăcută.

Articole recente

Acțiunile criptomonedelor se prăbușesc pe fondul aversiunii investitorilor față de risc

Acțiunile criptomonedelor au suferit marți, pe fondul fugii investitorilor de acțiunile din sectorul tehnologic și…

1 minut ago

Un atac ucrainean întrerupe alimentarea cu energie electrică în regiunea Zaporizhzhia controlată de Rusia

Un atac ucrainean cu drone, care a avut loc marți noaptea, a întrerupt alimentarea cu…

22 de minute ago

Acțiunile SoftBank Group scad cu peste 9%, pe fondul declinului acțiunilor din sectorul tehnologic asiatic

Acțiunile SoftBank Group au scăzut cu până la 9,17% miercuri, conducând pierderile pe piețele tehnologice…

25 de minute ago

Bloomberg: După ce l-a sunat pe Putin, Trump a vorbit cu Viktor Orban să-l întrebe de ce se opune aderării Ucrainei la UE

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat luni pe Viktor Orban, după discuţiile cu preşedintele ucrainean…

30 de minute ago

Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detona pe Elon Musk în clasamentul miliardarilor?

Deşi rămâne încă ferm pe primul loc în clasamentul mondial al miliardarilor, Elon Musk este…

39 de minute ago

Ministerul Muncii propune o serie de norme tranzitorii cu privire la detașările și transferurile funcționarilor publici (proiect)

Suspendarea plății pensiei pentru funcționarii publici pe perioada menținerii în activitate peste vârsta standard de…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More