Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinistrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, marţi, că ultima raportare primită de la Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că, în perioada de vârf pandemic a valului patru, este posibil să se ajungă la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi.
“Ultima raportare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică corectează de fapt o raportare anterioară şi estimează că vârful s-ar putea să fie pe la finalul lunii septembrie. Dar este o estimare, ne putem aştepta să apară modificări faţă de această estimare, iar în scenariul cel mai rău posibil INSP apreciază că s-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic.
Acesta este scenariul cel mai rău posibil”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit Agerpres.
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…
EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…
This website uses cookies.
Read More