Update articol:

Mii de persoane injectate cu o soluţie salină în locul vaccinului anti-COVID-19 în Germania

Germania Sursa foto: Pixabay

Mii de persoane care au dorit să se imunizeze împotriva coronavirusului ar fi fost injectate cu o soluţie salină şi nu cu un vaccin anti-COVID-19 în districtul Friesland din nordul Germaniei, informează DPA, potrivit Agerpres.

Peste 2.000 de persoane au solicitat să fie inoculate din nou după ce au apărut informaţii potrivit cărora o asistentă medicală a fost acuzată că a folosit o soluţie salină în locul serului împotriva coronavirusului, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din landul german Saxonia Inferioară.

Nu se ştie cu exactitate dacă incidentul s-a produs accidental sau intenţionat.

Primele doze suplimentare pentru cei afectaţi vor fi oferite începând de vineri, a precizat un purtător de cuvânt al districtului Friesland, situat în landul Saxonia Inferioară.

Marţi, poliţia a anunţat că este posibil ca asistenta medicală să fi injectat mii de persoane cu soluţie salină în locul unui ser anti-COVID-19 la un centru de vaccinare din district – un număr mult mai mare decât se crezuse iniţial.

Circa 8.557 de persoane, care au fost inoculate în perioada 5 martie – 20 aprilie, ar putea fi afectate, potrivit administraţiei districtului.

Numărul exact al persoanelor aflate în această situaţie nu este încă foarte clar.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii din Saxonia Inferioară a spus că nu are cunoştinţă de vreun caz grav de COVID-19 produs după inocularea soluţiei saline. Cu toate acestea, informaţiile nu au putut fi comparate din cauza reglementărilor privind protecţia datelor, printre altele, a mai spus ea.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026