Politica

Ministerul Afacerilor Externe din România răspunde unei postări pe X a MAE rus: “Unii învață din istorie și fac pace, alții încearcă în mod constant să constrângă, să intimideze sau să-și invadeze vecinii suverani”

Unii învață din istorie și fac pace, alții încearcă în mod constant să constrângă, să intimideze sau să-și invadeze vecinii suverani. Un alt model este că mint, citează greșit și manipulează în mod constant, a reacţionat în această dimineaţă Ministerul Afacerilor Externe din România, ca reacţie la o postare a MAE rus, referitoare la mesajul preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului. 

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, a scris: “”Ceea ce societatea din #Romania a învățat din trecut este în plină evidență prin războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva #Ucrainei. Revanșismul și revizionismul imperial sunt calea spre război, fie prin pactul Ribbentrop Molotov semnat la Moscova, fie prin scuza Rusiei pentru un război ilegal”.

MAE rus a scris pe X: “Klaus Iohannis a calomniat țara noastră, atribuind URSS, la egalitate cu Germania lui Hitler, responsabilitatea pentru declanșarea #WII. Conducerea României nu a reușit să învețe din trecut & a ales calea denaturării istoriei și reabilitării criminalilor naziști”.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 23 august 2024, un mesaj cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului: “Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului reprezintă un prilej de amintire și omagiere a memoriei victimelor regimurilor totalitare instaurate pe continentul european și a sacrificiilor tuturor celor care nu au renunțat să lupte împotriva acestora, pentru democrație și libertate.

În urmă cu 85 de ani, pe 23 august 1939, era semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, un acord cumplit în urma căruia destinele a milioane de oameni au fost sacrificate  pentru interesele unor regimuri criminale.

Politicile naziste și sovietice au condus la Holocaust și genocid, la deportări, la despărțirea familiilor, la foamete și numeroase abuzuri. Aceste orori au lăsat cicatrici și traume care au afectat generații întregi, nevoite să se confrunte cu sărăcia și cu persecuțiile regimurilor totalitare.

Chiar sub amenințarea unor pedepse crunte, oamenii nu au putut fi reduși la tăcere și au găsit puterea de a trece de cenzura vremurilor, iar exemplul celor care au rezistat în fața opresorilor rămâne înscris în istorie ca dovadă de tărie de caracter și hotărâre.

Ziua de 23 august marchează, totodată, un act de mare curaj istoric și ne arată diferența pe care o poate face un singur om în fața urii promovate de regimuri totalitariste. Astăzi se împlinesc 80 de ani de la decizia crucială a Regelui Mihai I, care a înțeles datoria pe care o avea în fața poporului și a țării sale și a acționat cu responsabilitate și demnitate, schimbând astfel cursul nefast al evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial și salvând România de la un iminent dezastru.

În prezent, Europa este un loc mai sigur, iar România a devenit un pilon în asigurarea stabilității și a securității regionale. Țara noastră contribuie activ la apărarea valorilor și a principiilor democratice și reprezintă un model în ceea ce privește promovarea ordinii mondiale bazate pe reguli și pe respectarea dreptului internațional.

În același timp însă, vedem cum astăzi, sub diferite forme, populismul și discursul instigator la ură își fac din nou simțită prezența și tocmai de aceea este necesară vigilența întregii societăți, pentru a nu ne expune riscului ca toate aceste valori la care România a aderat să fie duse în derizoriu.

În acest sens, este imperativ să ne opunem oricăror derapaje la adresa statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale și să fim conștienți de pericolul reprezentat de ascensiunea forțelor extremiste care amenință democrația.

Inacțiunea a facilitat, de-a lungul timpului, propagarea răului, a discriminării și a intoleranței. Astăzi ne reînnoim angajamentul de a reacționa atunci când valorile democratice sunt periclitate.

Apărarea și promovarea adevărului istoric constituie o datorie de onoare față de victimele totalitarismelor, precum și față de generațiile tinere, care trebuie să cunoască trecutul tragic și să se dezvolte și să prospere într-o lume pașnică și unită.

Avem, fiecare dintre noi, puterea de a răspunde și de a acționa atunci când valorile și principiile esențiale sunt puse în pericol, precum și responsabilitatea de a-i susține pe cei care luptă pentru păstrarea libertății și a democrației.

Ziua de 23 august, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost stabilită de Parlamentul European, printr-o Declarație din anul 2008, ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului. Totodată, în anul 2011, Parlamentul României, prin Legea nr. 198, a declarat ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului”.

 

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

13 minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

15 minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More