Update articol:

Ministerul apărării din Slovacia a fost atacat de hackeri

Jaroslav Nad/ Sursa foto: Twitter Jaroslav Nad/ Sursa foto: Twitter

Ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a anunţat vineri că instituţia pe care o conduce a fost atacată de hackeri neidentificaţi, transmite dpa, potrivit Agerpres.

“Acest atac a fost relativ mare, foarte mare”, a declarat oficialul postului TV de ştiri TA3.

El a precizat că mecanismele de securitate ale serviciului de informaţii al armatei au permis contracararea atacului, lansat coordonat de la mai multe adrese IP din întreaga lume, împiedicând furtul de date.

Deşi nu s-a putut dovedi deocamdată nicio legătură a agresiunii informatice cu Rusia, Nad a exprimat suspiciunea că a fost o consecinţă a livrărilor de armament din Slovacia pentru Ucraina. Cu o zi înainte, ministrul anunţase că ţara sa a trimis ucrainenilor cinci elicoptere militare, pentru care intenţionează să obţină plata din partea Uniunii Europene.

Anterior, Slovacia cedase Ucrainei singurul său sistem de apărare antiaeriană, S-300, şi alte arme, în valoare totală de 150 de milioane de euro. Pentru a asigura protecţia Slovaciei, Germania, Olanda şi Statele Unite au desfăşurat în schimb pe teritoriul slovac patru sisteme de rachete Patriot.

Se aşteaptă în curând un alt transfer similar: slovacii vor trimite Ucrainei atacate de Rusia avioane de luptă model sovietic MiG-29 şi vor beneficia în schimb de protecţia spaţiului aerian de către Polonia şi Cehia.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 29 (30).04.2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (08/04/2026)

Incheiere contract de inchiriere

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (08/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 29.04.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/04/2026)

Structura actionariat la data de 31 martie 2026