Energie

Ministerul Economiei: ELCEN somează Termoenergetica să plătească factura pentru căldură pe luna decembrie

 
Termoenergetica, fostul RADET, trebuie să plătească aproape 170 de milioane de lei către Elcen, în termen de 15 zile, suma reprezentând contravaloarea energiei termice livrate în decembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Astfel, Elcen a emis o somaţie în cursul zilei de joi către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA, societate aflată în subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, pentru plata, în termen de 15 zile, a sumei de 169.737.732,52 lei, care reprezintă contravaloarea energiei termice livrate de ELCEN către Termoenergetica în luna decembrie 2019.

În cazul în care Compania Municipală Termoenergetica nu va da curs somaţiei de plată, ELCEN va proceda în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă, pentru a solicita plata integrală a sumei datorate.

“Trebuie să recunosc că sunt profund dezamăgit de comportamentul Termoenergetica. Atunci când s-a semnat contractul dintre ELCEN şi Termoenergetica, anul trecut, înainte să înceapă iarna, am crezut că Termoenergetica nu va repeta practicile falimentare ale RADET-ului, adică să beneficieze de energie termică fără să plătească facturile pe care s-au angajat să le plătească. ELCEN şi-a îndeplinit angajamentul şi a livrat energie termică în luna decembrie, iar bucureştenii nu au au avut de suferit din cauza ELCEN, ci doar din cauza reţelei de distribuţie de căldură, administrate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, care a tot avut avarii, defecţiuni şi tot felul de probleme”, a spus ministrul de resort, Virgil Popescu, citat în comunicat.

El a adăugat că acum, pe bună dreptate, Elcen cere plata pentru căldura furnizată, somând Termoenergetica să plătească factura în termen de 15 zile.

“Dacă Termoenergetica ignoră această somaţie, vom cesiona creanţa ANAF-ului şi sunt convins că ANAF ştie să recupereze sumele restante”, a adăugat ministrul. 

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

o oră ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

o oră ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

2 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

2 ore ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

2 ore ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More