Categories: Fără categorie

Ministerul Economiei: Principiul ”primul venit, primul servit” a fost eliminat din schema de ajutor pentru HoReCa

Principiul “primul venit, primul servit” a fost eliminat din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind măsurile de sprijin pentru companiile din domeniul HoReCa, potrivit ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 10/2021, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, care modifică OUG 224/2020, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 186 de miercuri, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Economiei transmis joi Agerpres.

În context, ministrul Economiei a menţionat că în urma eliminării principiului “primul venit, primul servit”, toţi solicitanţii eligibili vor primi finanţare.

“Este o măsură compensatorie gândită de fostul guvern şi pe care o operaţionalizăm. Am introdus o schimbare în modul în care se face plata. Schimbarea mare este că nu mai mergem pe principiul ‘primul venit, primul servit’. Acest principiu ar fi rezultat în două lucruri. Primul, o aglomerare a depunerilor de solicitări în primele zile sau chiar ore de la deschiderea apelului. Şi a doua, ar fi creat o categorie de oameni care nu primesc bani. Practic ar fi primit cei care se grăbeau să depună solicitarea mai repede. Nu ar fi fost corect pentru că măsura vizează despăgubirea tuturor celor care au fost închişi, nu doar a celor care sunt mai rapizi. Aşa că am ales o soluţie în care să primească toate persoanele eligibile bani indiferent când au făcut solicitarea: fiecare va primi bani, în limita bugetului, proporţional din bugetul total”, a afirmat Claudiu Năsui, citat în comunicat.

Ministrul Economiei a precizat că această schemă de ajutor are un buget de un miliard de lei.

“Fondurile pentru despăgubiri totalizează un miliard de lei. Dacă suma cererilor de despăgubire va depăşi miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporţional cu cererea lor de finanţare”, a menţionat Claudiu Năsui.

Schema de ajutor de stat se acordă beneficiarilor din HoReCa sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN enumerate la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro la nivel de întreprindere, conform comunicatului Ministerului Economiei.

Procedura de implementare a acestei scheme de ajutor de stat urmează să se aprobe în termen de maximum 60 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, prin ordin al ministrului Economiei, care va desemna şi structura de specialitate din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului responsabilă pentru implementarea schemei de ajutor de stat, se menţionează în comunicat.

Articole recente

Acțiunile Robinhood cresc cu 14% după ce au fost incluse în S&P 500

S&P Global a anunțat vineri că Robinhood va înlocui Caesars Entertainment în indicele S&P 500.…

2 minute ago

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

8 minute ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

11 minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

11 minute ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More