Categories: Fără categorie

Ministerul Energiei a finalizat un memorandum pentru protecţia socială a minerilor

Ministerul Energiei a finalizat un memorandum pentru protecţia socială a angajaţilor din minerit, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu.

El a participat online la Forumul Energiei 2021, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

“Vreau să dau o veste bună minerilor, astăzi am terminat un memorandum prin care construim un pachet de protecţie socială pentru absolut toţi cei care lucrează în zona de resurse minerale energetice, în zona legată de producţia de energie electrică: protecţia socială se va îndrepta spre cei care lucrează în subteran la Complexul Energetic Hunedoara, spre cei care lucrează la Termocentrala de la Mintia şi spre cei de la Paroşeni, dacă va fi cazul. Vorbim de aceeaşi protecţie socială pentru cei care lucrează la Complexul Energetic Oltenia, unde există cariere de lignit de suprafaţă. Memorandumul cuprinde, evident, şi un pachet de protecţie socială şi pentru minerii de la mina Crucea, care se va închide pentru că nu mai are zăcământ”, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Ministerul Energiei, Nuclearelectrica şi actuala conducere a Companiei Naţionale a Uraniului fac eforturi susţinute ca, în urma închiderii minei de la Crucea şi prin deschiderea minei de uraniu de la Tulgheş-Grinţieş, România să aibă asigurat, în continuare, circuitul nuclear integrat.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

3 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

3 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

3 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

4 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More