Energie

Ministerul Energiei a organizat o ședință de consultare publică cu tema „Rolul Fondului pentru Modernizare în tranziția energetică a României”

Astăzi, 4 august, de la ora 11.00, a avut loc ședința de consultare publică în ceea ce privește „Rolul Fondului pentru Modernizare în tranziția energetică a României”, desfășurată hibrid, atât la sediul Institutului Național de Statistică, cât și on line, prin videoconferință, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

Fondul de Modernizare are o alocare de peste 13 miliarde de lei și vizează tranziția către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, prin încurajarea investițiilor în surse regenerabile de energie. Fondul este instrumentul cheie de finanțare instituit, pentru perioada 2021-2030, prin art. 10d din Directiva 2003/87/CE (Directiva EU- ETS) pentru dezvoltarea investițiilor în proiecte energetice care prevăd îmbunătățiri în eficiență energetică, modernizarea sistemelor energetice și tranziția în regiunile dependente de cărbune în Statele Membre cu PIB pe cap de locuitor la prețul pieței mai mic de 60% din media UE (10 state).

Cele șapte programe cheie ale fondului de modernizare sunt: surse de energie regenerabile și depozitare de energie; înlocuirea cărbunelor și echilibrarea rețelei; modernizarea și construcția de noi secțiuni de infrastructură energetică; hidrogen verde; cogenerarea de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termie; energie nucleară; eficiența energetică în facilitățile industriale incluse în EU-ETS și biocombustibili.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: „Eu am spus de la început că avem un obiectiv la Ministerul Energiei – investiții, investiții, investiții -pentru a realiza dezideratul unei energii sigure, la un preț corect și cât mai verde. Pentru Fondul pentru Modernizare avem cea mai mare șansă de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă și nu greșesc dacă spun că Ministerul Energiei gestionează cea mai importantă investiție pentru viitorul României și România Viitorului. Ideea acestui eveniment s-a născut din dorința de a lua cele mai bune propuneri din piață”.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More