Energie electrica

Ministerul Energiei: Alimentarea cu electricitate şi căldură în timpul iernii următoare va costa 4,37 miliarde de lei

Asigurarea energiei electrice şi a celei termice va necesita o finanţare totală de 4,37 miliarde de lei pentru perioada în perioada 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Energiei.

Din total, 3,14 miliarde de lei reprezintă suma necesară pentru asigurarea combustibilului aferent producţiei de energie şi 1,23 milioane de lei – pentru lucrările de reparaţii (538 milioane de lei pentru reparaţii la centrale şi 700 de milioane de lei pentru reţelele de distribuţie şi transport energie electrică).

În nota de fundamentare, iniţiatorii proiectului au arătat că, pentru iarna următoare, Dispeceratul Energetic Naţional (DEN) ia în calcul o creştere cu 2,2% a consumului de electricitate.

“Ţinând cont de evoluţia consumului de energie electrică de la începutul anului până în prezent, de inexistenţa unor semnale privind apariţia de noi agenţi economici cu consum relevant de energie electrică, de faptul că scenariul DEN este astfel construit încât să ia în considerare un scenariu cu temperaturi în jurul mediilor lunare multianuale, estimarea de creştere medie a consumului luat în calcul pentru perioada 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020 este de 2,2% faţă de consumul realizat în perioada noiembrie 2018 – martie 2019”, arată documentul.

Experţii mai punctează că, în perioada de iarnă, pot avea loc disfuncţionalităţi în reţeaua de transport gaze naturale, respectiv scăderea presiunii, fie din cauza creşterii consumului casnic de gaze naturale pe fondul temperaturilor scăzute, fie din lipsa unor cantităţi suficiente a gazelor din import. 

Această situaţie poate conduce la reducerea producţiei de energie electrică în termocentralele cu funcţionare pe gaze naturale, o parte dintre acestea urmând să treacă la utilizarea de păcură.

În aceste condiţii, se impune colaborarea cât mai strânsă a celor doi operatori de transport şi sistem în vederea funcţionării echilibrate a sistemului energetic naţional şi a sistemului de gaze naturale, recomandă specialiştii din minister.

“Analizând valorile estimative lunare şi având în vedere evoluţia producţiei interne de energie electrică din iarna anterioară, se constată că închiderea balanţei producţie – consum va fi sensibil influenţată de producţiile din surse regenerabile şi că, în condiţii meteorologice deosebite, pot exista perioade de neacoperire a vârfurilor de consum de energie electrică din producţia internă”, se mai precizează în nota explicativă. 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

5 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

5 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

7 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

7 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

8 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More