Energie

Ministerul Energiei anunţă un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei româneşti

Operatorii economici (societăţi şi regii autonome) din România care desfăşoară activităţi pe teritoriul naţional în industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie, dar şi în alte industrii intens poluatoare, pot accesa un nou program în valoare de 150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, dedicat investiţiilor în eficientizare energetică, informează Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, apelul de proiecte face parte din Programul-cheie 7: Eficienţă energetică în instalaţii industriale incluse în EU-ETS – Sprijin pentru achiziţionarea şi folosirea de instalaţii de captare, transport, stocare şi folosire a CO2 – CCS/CCU şi pentru modernizarea la nivel BAT a instalaţiilor incluse în EU-ETS din industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare.

“Reafirm angajamentul nostru ferm de a sprijini tranziţia către o economie sigură, competitivă şi curată. În acest sens, acordăm o importanţă deosebită creşterii eficienţei energetice în instalaţiile industriale, un pilon esenţial pentru atingerea obiectivelor climatice şi pentru reducerea costurilor operaţionale şi avem în vedere facilitarea accesului la finanţări dedicate achiziţionării şi folosirii de instalaţii de captare, transport, stocare şi utilizare a CO2, întrucât considerăm aceste tehnologii cruciale pentru decarbonizarea sectoarelor industriale grele şi suntem hotărâţi să sprijinim implementarea lor. De asemenea, sprijinim modernizarea la nivel BAT a instalaţiilor incluse în EU-ETS din industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare. Investiţiile în tehnologii de ultimă generaţie sunt esenţiale pentru reducerea emisiilor şi pentru îmbunătăţirea performanţei industriale (…)”, a declarat, în comunicatul citat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ghidul solicitantului este elaborat de Ministerul Energiei pentru solicitanţii care doresc să obţină finanţare din fondurile alocate României prin Fondul pentru Modernizare (FM) şi vin cu proiecte de investiţii în industrii care folosesc instalaţii ce intră sub incidenţa schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES (EU-ETS), cu impact direct în eficientizarea energetică a proceselor tehnologice şi realizarea unor economii considerabile de energie şi a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

“Investiţiile finanţate în cadrul acestei măsuri vor avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) rezultate în urma economiilor de energie realizate ca urmare a implementării investiţiei de către beneficiari (echivalent tone de CO2/an), precum şi reducerea consumului de energie (electrică şi termică, resurse energetice) rezultate în urma economiilor de energie realizate ca urmare a implementării investiţiei de către beneficiari (MWh). Prin acest program de finanţare, Ministerul Energiei oferă sprijin pentru implementarea celor mai bune tehnologii (BAT) în întreprinderile participante la EU-ETS, pentru măsuri de eficientizare energetică”, notează ministerul de resort.

Noul program se adresează operatorilor economici (precum societăţi şi regii autonome) care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt entităţi cu personalitate juridică, înregistrate în România sau într-un stat membru UE, respectând condiţia înregistrării la ONRC; desfăşoară activităţi industriale pe teritoriul României în domeniile prevăzute de Anexa I a Directivei 2003/87/CE privind sistemul de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU-ETS) (printre acestea se numără industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare); fac dovada participării în schema EU-ETS la momentul depunerii cererii de finanţare.

Valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordat prin prezentul apel este de până la 30 de milioane de euro/beneficiar/proiect de investiţii, reprezentând maxim 100% din costurile eligibile prevăzute în Anexa 4 a ghidului.

Activele ce pot fi luate în considerare la stabilirea costurilor eligibile finanţabile: instalaţii/echipamente specifice pentru întreprinderi din industrie, în scopul obţinerii de economii de energie primară, pe baza auditului şi bilanţului energetic (de exemplu: linii de producţie, motoare, transformatoare, compresoare de aer, pompe, instalaţii/echipamente tehnologice, boilere, schimbătoare de căldură, convertoare de frecvenţă, baterii de condensatoare, sisteme integrate de management al consumului de energie, cuptoare de topire şi altele).

Pe de altă parte, nu sunt eligibile: instalaţiile de producere a energiei din resurse regenerabile, echipamentele energetice pe bază de combustibili fosili, inclusiv gaze naturale şi investiţiile în sectoarele de cogenerare, de încălzire şi/sau răcire centralizată şi de producţie de energie electrică.

Ghidul solicitantului se află în consultate publică pe site-ul Ministerului Energiei pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice de la data publicării, iar în tot acest timp persoanele interesate pot transmite propuneri şi observaţii.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

59 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More