Politica

Ministerul Energiei are aproximativ 40.000 de lei în contul în care se strâng banii din salariile donate

Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze banii într-un cont gestionat în prezent de Ministerul Energiei şi în care s-au strâns până acum aproximativ 40.000 de lei, a declarat, luni seara, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la Antena 1, potrivit Agerpres.

“Eu cred că în zona fiecărui om ar trebui să avem acest echilibru. Oamenii de acasă au nişte aşteptări de la noi în clipa în care strângem cu toţii cureaua, pentru că e o problemă sistemică, cea a deficitului în România. I-am îndemnat şi pe colegii mei, până când vom avea pachetul legislativ prin care să facem aceste ajustări, să-şi reducă, temporar, cu 20% salariile. Deja, patru dintre manageri de companii din subordinea ministerului au achiesat la această propunere şi, mai mult, au dat mai departe colegilor propunerea către directorat, către consiliile de supraveghere şi de administraţie. E normal ca atunci când ai un mesaj public şi ceri oamenilor să facă ceva, să faci tu prima dată acest gest”, a spus Ivan.

Întrebat ce directori din companiile de stat au fost de acord să doneze o parte din salarii, ministrul de resort a dat ca exemplu conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz, atât la nivel de Directorat, cât şi de Consiliu de Administraţie şi Consiliu de supraveghere. Acesta a menţionat, totodată, că banii astfel încasaţi sunt gestionaţi, momentan, de Ministerul Energiei.

“Pentru că prima dată, vin (banii donaţi, n.r.) în contul creat de către Ministerul Energiei, săptămâna trecută, vineri, după care ei vor putea să fie vărsaţi mai departe către bugetul general consolidat. Avem nevoie de un act normativ, sau prin decizie guvernamentală, să fie un fond care va fi folosit pentru investiţii strategice în energie, pentru a stimula nişte tineri foarte buni care au posibilităţi materiale reduse, sunt foarte buni în inginerie, studii tehnice şi pot să fie susţinuţi pe acei bani”, a precizat Ivan.

El a explicat că, în prezent, fondul este gestionat de Ministerul Energiei dar a anunţat că va avea o discuţie cu Ministerul Finanţelor pentru a stabili paşii de urmat.

“O să am o discuţie aplicată cu cei de la Ministerul de Finanţe, dacă vărsăm în bugetul general consolidat sau îi ducem ţintit către proiecte sau către tinerii foarte bine pregătiţi. În momentul de faţă s-au strâns vreo 40.000 de lei de la mine şi de la ceilalţi colegi care au apucat deja să vireze aceşti bani”, a menţionat demnitarul.

În ceea ce priveşte situaţia companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului Energiei, Bogdan Ivan a anunţat că a fost demarat un audit la aceste entităţi.

“Am început un audit la toate companiile la care statul român, prin Ministerul Energiei, este acţionarul unic, majoritar sau minoritar. Acolo unde este acţionar unic sau majoritar, avem pârghii reale prin care să facem aceste modificări, inclusiv să stabilim un plafon pentru indemnizaţii, precum şi un număr maxim de cinci membri în CA, de exemplu, pentru că pot să funcţioneze la fel de bine şi cu cinci membri în loc de nouă membri. De asemenea, unde am avut câteva aberaţii care mi-au apărut în aceste două săptămâni de când sunt în portofoliu, am trimis şi Corpul de control şi am deja trei situaţii în care Corpul de control îşi face treaba pentru a vedea exact care sunt riscurile foarte mari legate de aceste companii, care sunt şi pe pierdere multe dintre ele. Lucrez şi cu oameni din minister, dar şi cu experţi în guvernanţă corporativă şi în energie, din cele patru mari companii de consultanţă (Big four), precum şi oameni care au condus companii şi au experienţă şi au rezultate foarte bune în zona privată. Şi nu fac nimic altceva decât să iau modelul de indicator de performanţă din modelul privat (…)”, a afirmat oficialul.

Acesta a adăugat că un specialist dintr-o companie de stat trebuie să câştige suficient de bine pentru a nu fi tentat de ofertele din mediul privat, deoarece “avem nevoie de oameni foarte buni”, în “zone strategice”.

“Vă dau un exemplu al unei alte companii de energie cu capital mixt: 20% capital de stat, 80% capital privat, rată de profitabilitate oarecum similară, raportată la volumul cifrei de afaceri, în care venitul directorului general este şi de 12 ori mai mare decât cel dintr-o companie de stat. Este evident că nu vei putea să manageriezi proiecte de miliarde de euro, strategice, de la proiecte de energie hidro-nucleară sau proiecte de patru miliarde de euro, cum este Neptun Deep, cu cineva care este plătit cu 1.000 euro. Este anormal. Cineva care are o ofertă în privat pe o sumă mai mare este evident că va fi tentat să meargă în privat şi atunci avem nevoie de oameni foarte buni, pentru că sunt zone strategice”, a explicat ministrul Energiei.

Articole recente

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

2 ore ago

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

4 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

5 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

5 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More