Update articol:

Ministerul Energiei explorează posibilitatea dezvoltării unor proiecte noi tip SMR în România; Proiectul SMR de la Doicești merge înainte, cu același acționariat

Ministerul Energiei explorează posibilitatea dezvoltării unor proiecte noi tip SMR în România; Proiectul SMR de la Doicești merge înainte, cu același acționariat
 - poza 1
  • Nova Power & Gas: Continuăm să investim, cu încredere, în proiectul SMR de la Doicești

Ministerul Energiei își reafirmă sprijinul pentru continuarea proiectului SMR de la Doicești, aflat în Faza 2 a Studiilor de Design și Fezabilitate. După discuții aplicate cu acționarii companiei de proiect, a fost identificată soluția finanțării integrale a etapei actuale de dezvoltare, potrivit unui comunicat.

Conform parcursului actual, decizia finală de investiție urmează să fie luată în cursul anului viitor. În același timp, Ministerul Energiei explorează posibilitatea dezvoltării unor proiecte noi tip SMR în România, cu obiectivul de a plasa țara noastră în poziția de lider și promotor al unei tehnologii inovatoare și sigure din surse nucleare.

„Proiectul SMR de la Doicești continuă, cu susținerea Ministerului Energiei. Le mulțumesc acționarilor companiei de proiect care au găsit soluția și resursele necesare pentru a definitiva faza finală a studiilor de design și fezabilitate, care ne va oferi toate informațiile necesare pentru o decizie finală de investiție, programată pentru anul 2026”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Proiectul SMR de la Doicești va continua cu structura nemodificată a acționariatului companiei de proiect RoPower Nuclear, formată din Nuclearelectrica și Nova Power and Gas.

„Echipa de proiect este foarte aproape de a finaliza ultima etapă de studii necesare unei decizii corecte și finale de investiție. În acest moment, considerăm că este oportun ca structura acționariatului să rămână neschimbată, urmând ca, pe baza concluziilor studiului de fezabilitate, să deschidem proiectul către investitori”, a explicat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Proiectul SMR de la Doicești înseamnă instalarea a 6 reactoare nucleare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Complexul va produce în bandă 462 de MW la un factor de capacitate de peste 95%. Tehnologia pe care se bazează proiectul este singura din lume care a primit două aprobări de design din partea reglementatorului nuclear din Statele Unite ale Americii.

„Eu cred în acest proiect pentru că vine cu o soluție inovatoare și sigură la nevoia noastră de energie livrată în bandă. Funcționează constant, indiferent de condițiile de vreme, debitul apelor sau puterea soarelui și, foarte important, fără emisii nocive în atmosferă. De aceea, am dispus explorarea de noi posibilități pentru a dezvolta proiecte similare în România. Pe lângă energie, vorbim de locul nostru asigurat într-o industrie emergentă care generează locuri de muncă, expertiză și profit pentru companiile românești, precum și pregătirea unor generații de experți înalt specializați pentru viitor”, a subliniat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Proiectul SMR de la Doicești se află în ultima fază a studiilor de design și fezabilitate (FEED 2). Pe baza rezultatelor studiilor, este preconizat ca decizia finală de investiție pentru cea mai nouă mini centrală nucleară din România să fie luată în anul 2026.

La rîndul său, Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, continuă să susțină și să investească, cu încredere, în proiectul SMR de la Doicești, potrivit unui comunicat al companiei. Reprezentanții companiei au declarat că investițiile proprii în dezvoltarea primului proiect SMR din Europa vor continua, în ritmul și termenii stabiliți cu partenerii de proiect din România și SUA.

Situl amplasamentului de la Doicești este transformat total. Acolo unde era una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din țară, acum este un amplasament ecologizat, pregătit pentru dezvoltarea proiectului SMR atât la suprafață cât și în subsol. Lucrările derulate din investițiile NOVA în beneficiul Proiectului SMR Doicești în perioada 2022 – 2025 au inclus lucrări complexe și de mare anvergură, urmărind să îndeplinească cerințele autorității de mediu și nu în ultimul rând cerințele speciale ale unui proiect nuclear de tip SMR”, a declarat dl Septimiu Costea, CEO Nova Power & Gas.

Compania Nova Power & Gas deține 50% din compania de proiect RoPower Nuclear, înființată pentru dezvoltarea primului proiect SMR din Europa, în Doicești România.

Nova Power & Gas a efectuat în perioada 2022 – 2025 pe cost propriu și cu până la 200 de angajați prezenți în sit în perioada maximă de lucrări, ample lucrări de amenajare, îmbunătățire și conservare a Amplasamentului, cu scopul pregătirii acestuia pentru începerea lucrărilor la centrala SMR. Acest lucru contribuie la eficientizarea costurilor și la respectarea calendarului de proiect în conformitate cu planurile din cadrul etapei FEED 1 Faza 1.

Este pentru prima oară în România când astfel de lucrări de demolare, amenajare, ecologizare și construcție capătă o asemenea amploare. Din datele noastre, este prima și singura termocentrală pe cărbune demolată complet. Pentru a da un ordin de proporție menționăm un set de lucrări pe care echipele noastre le-au realizat în ultimii ani la Doicești:

  • lucrări complexe de demolare, atât în construcții subterane de până la -15m (fundații, depozite vechi de păcură, structuri metalice subterane) cât și construcții supraterane ale vechii termocentrale, cu clădiri și turnuri de răcire având o înălțime de până la 230m,
  • ample lucrări de ecologizare, igienizare, reciclare și evacuare deșeuri care au presupus evacuarea a aprox. 000 tone de materiale rezultate din demolare în total,
  • lucrări de retehnologizare completă a Stației de transformare de 110/20kV și racordare a acesteia la SEN prin conectarea cu 6 linii de 110kV, având astăzi o capacitate de conexiune de 250 MW în rețeaua de 110kV și o rezervă în cele 2 linii de 220kV de aproximativ 400 MW. Capacitatea de conectare la SEN de aproximativ 650 MW este cea mai mare valoare a sitului energetic, alături de racordul la apă din barajul propriu pe râul Ialomița și accesul direct la drumul național și calea ferată din proximitate,
  • modernizarea clădirii administrative, precum și lucrări de realizare: drumuri de acces și parcări în Amplasament, sisteme de scurgere a apelor pluviale, racorduri și bazine de apă atât industrială cât și menajeră.

Proiectul ne-a oferit ocazia să creăm locuri de muncă noi în comunitatea locală, a transmis Nova. O parte semnificativă din cele câteva sute de specialiști care au lucrat la demolare, amenajare și ecologizare provin din zona Doicești.

Toată această investiție completează participația noastră la capitalul social al RoPower și reprezintă implicarea activă a Nova Power & Gas de până acum în susținerea Proiectului SMR  de la Doicești. Vom continua să investim în proiectul SMR de la Doicești, pe care îl considerăm un proiect crucial pentru stabilitatea energetică a României.

Nova Power & Gas a achiziționat inițial amplasamentul de la Doicești pentru a construi o centrală mixtă pe gaz și fotovoltaic, cu instalații de stocare, valorificând experiența sa de la Complexul Energetic Câmpia Turzii. Proiectul include un parc fotovoltaic de 80 MW, dezvoltat în mai puțin de un an și care se află acum în funcțiune. Soluția sustenabilă a readus în circuit haldele de cenușă ale fostei centrale pe cărbune, transformându-le în surse de energie verde, în premieră pentru România, susținând generarea de energie regenerabilă, nepoluantă.

Vânzarea acestor active s-a realizat în baza celei mai mici evaluări de piață a sitului dintre cele 3 evaluări distincte realizate de 3 companii separat (2 dintre acestea fiind companii de consultanță internaționale Big4).

Stadiul actual al proiectului:

A: Site:

  • igienizare, demolare, pregătire subterană – finalizat 100%
  • asigurarea racordului la utilități: energie, apă, drumuri, capacități asigurate în proximitate – finalizat 100%
  • organizare de șantier: birouri, spații de depozitare, parcări, drumuri de acces – finalizat 100%

B. Studii specifice și de proiectare, dintre care:

  • Faza FEED 1 – finalizat 100%
  • Faza FEED 2 – 90%

FEED 2 reprezintă proiect tehnic cu cantități de lucrări, echipamente, clădiri, amplasamente, altele. Pe baza lui, se poate estima valoarea investiției cu o acuratețe de minim 80%. Decizia finală de investiție nu poate fi luată înaintea finalizării acestei etape.

C. Avize și autorizații: s-a început procesul de pregătire pentru avize atât pe partea de avizare nucleară cât și ale autorizațiilor de construcție.

Reglementarea în domeniul nuclear impune obținerea integrală a acestor avize doar pentru un site aflat în proprietatea dezvoltatorului de proiect.

Ministerul Energiei explorează posibilitatea dezvoltării unor proiecte noi tip SMR în România; Proiectul SMR de la Doicești merge înainte, cu același acționariat
 - poza 2

Ministerul Energiei explorează posibilitatea dezvoltării unor proiecte noi tip SMR în România; Proiectul SMR de la Doicești merge înainte, cu același acționariat
 - poza 3

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/12/2025)

Hotarare AGOA 18 decembrie 2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG29E) (18/12/2025)

Hotarare AGOA 18 decembrie 2025

JUDETUL TIMIS (TIM28) (18/12/2025)

Plata cupon 59, rambursare rata principal 59 si calcul rata dobanda pentru cuponul 60

AAGES S.A. (AAG) (18/12/2025)

Calendar financiar 2026