Energie

Ministerul Energiei: România a atras prin Fondul pentru modernizare peste un miliard de euro

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a finalizat, în data de 20 decembrie, plata sumei de 1,025 miliarde de euro către România, suma reprezentând valoarea totală a proiectelor aprobate spre finanţare prin Fondul pentru modernizare, în sesiunea de toamnă a Comitetului pentru Investiţii, a anunţat vineri Ministerul Energiei.

Plăţile au fost efectuate în baza Deciziei Comisiei privind plata veniturilor din Fondul de Modernizare în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului – Al doilea ciclu bianual de plăţi din 2023.

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/10012 al Comisiei, Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia au înaintat un total de 49 de propuneri de investiţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi Comitetului pentru Investiţii.

România a înaintat şapte propuneri de investiţii neprioritare şi nouă propuneri de investiţii prioritare, dintre care una privind o plată ulterioară pentru o schemă pentru care a fost plătită o primă sumă de finanţare în temeiul Deciziei Comisiei C(2022) 3496.

Cele două investiţii prioritare pentru care au fost efectuate plăţi sunt: proiect-pilot DigiTEL Green – Reabilitarea staţiei de 220/110/20 kV Mostiştea în concept de staţie digitală şi cu impact redus asupra mediului, beneficiar CNTEE Transelectrica SA, cu o valoare totală de 59,139 milioane de euro, din care 48,340 milioane de euro din Fondul pentru modernizare; Sprijin pentru reducerea consumului de energie prin eficienţă energetică în sectorul transporturilor – material rulant durabil, beneficiar Ministerul Transporturilor, cu o valoare totală a proiectului de 559,593 milioane de euro, din care 470,246 milioane de euro finanţare din Fondul pentru modernizare.

Investiţia neprioritară ”Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia (acoperind şi alţi consumatori industriali şi casnici)”, propunerea Transgaz, beneficiază de finanţare de 6,826 milioane de euro.

Pentru schema multianuală “Realizare şi modernizare reţea distribuţie energie electrică (DSO)” a fost efectuată plata celei de-a doua tranşe, în valoare de 500 milioane euro.

“Fondul pentru modernizare este una dintre cele mai mari şanse de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă, iar astfel Ministerul Energiei gestionează o investiţie strategică pentru viitorul României şi România Viitorului. Vorbim despre un total de peste 15 miliarde euro, bani europeni care vizează tranziţia către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, prin stimularea investiţiilor în surse regenerabile de energie, reţelele de transport şi distribuţie a energiei termice în zonele rezidenţiale şi comerciale, interconectări de reţele pentru transportul de electricitate şi gaze naturale, capacităţi de stocare a energie, modalităţi de îmbunătăţire a eficienţei energetice în diferite sectoare economice şi asigurarea unei tranziţii echitabile în regiunile dependente de cărbune. Mulţumim Băncii Europene de Investiţii, Comisiei Europene, instituţiilor româneşti implicate şi tuturor celor care fac posibil succesul acestui program”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Ministerul Energiei reaminteşte faptul că, în cadrul Fondului pentru modernizare, până la data curentă au fost semnate 18 contracte individuale în valoare totală nerambursabilă de 30,437 miliarde de lei, respectiv 6,087 miliarde de euro. Dintre acestea, nouă contracte au fost încheiate cu CNTEE Transelectrica , patru contracte SPV CEO – OMV Petrom şi cinci contracte SPV CEO – Tinmar Energy (din care un contract CCGT- “Construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 475 MW, la Turceni”). Cele opt contracte SPV CEO însumează o capacitate totală instalată de 735 MW, iar contractul CCGT 475 MW, rezultând astfel o capacitate totală de 1210 MW.

Tot în cadrul Fondului pentru modernizare, Program Cheie 3 – Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, au fost semnate 8 contracte în valoare totală nerambursabilă de 430,834 milioane de lei, echivalentul a 86,166 milioane de euro.

Total sume angajate aferente investiţiilor din Fondul pentru Modernizare şi MW: 30,868 miliarde de lei, echivalentul a 6,173 miliarde de euro, respectiv 1210 MW.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

8 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

8 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

8 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

9 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

9 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More