Update articol:
După ce AGA a aprobat distribuirea a 90% din profitul pe anul trecut,

Ministerul Energiei solicită Nuclearelectrica să informeze despre decizia privind distribuirea a 35% din sumele repartizate la alte rezerve

nuclear

Ministerul Energiei, care deține 82,39% din Nuclearelectrica (SNN), a solicitat companiei să completeze convocatorul Adunării Generale din 20 mai cu un punct prin care să informeze despre decizia privind distribuirea a 35% din sumele repartizate la alte rezerve.

Recent, acționarii Nuclearelectrica au decis aprobarea unor dividende brute de 378.914.310 lei, respectiv 90% din profitul pe 2018, și au respins distribuirea sumei de 438.625.752 lei sub formă de dividende suplimentare, la solicitarea Fondului Proprietatea (care deține 9,1% din companie).

Ministerul Energiei a solicitat “Informarea cu privire la analiza și decizia conducerii societăţii în ceea ce priveşte distribuirea și virarea, sub formă de dividend sau vărsăminte la bugetul de stat, a 35% din sumele repartizate la alte rezerve, în condiţiile art. I alin. (I) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, regăsite în conturile de disponibilităţi băneşti existente în casă şi conturi la bănci precum şi cele aferente investiţiilor pe termen scurt la data de 31 decembrie 2018 şi care la aceeaşi dată nu sunt angajate, prin contracte de achiziţie, pentru a fi utilizate ca surse proprii de finanţare“.

La AGA din 20 mai, acționarii SNN vor discuta aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2019 și aprobarea limitelor generale ale remunerației Directorilor cu care SNN a încheiat contract de mandat la nivelul celor aprobate administratorului executiv prin pct. 8.1 din Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 3/10.04.2019

De asemenea, pe ordinea de zi este și aprobarea achiziției de servicii de consultanță (într-o structură integrată, respectiv consultanță tehnică, pe probleme de mediu, financiară și juridică) pentru efectuarea analizei de tip “due diligence” în vederea unei potențiale preluări a liniei de procesare de la CNU Sucursala Feldioara.

BVB | Știri BVB

MedLife S.A. (M) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare: 30 iulie - 28 august 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (28/07/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21.07.2025 - 25.07.2025

IAR SA Brasov (IARV) (28/07/2025)

Convocare AGAE 01.09.2025