Energie

Ministerul Energiei va lansa o nouă schemă de sprijin pentru stocare, până la finalul acestui an (ministru)

Ministerul Energiei va lansa, până la finalul acestui an, o nouă schemă de sprijin pentru stocare, cu un buget de 150 milioane euro, a afirmat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate.

“La comitetul de investiţii din 22 octombrie am prioritizat stocarea. Am cerut 150 de milioane de euro, ne aşteptăm ca acest lucru să fie aprobat. Deci, până la finalul acestui an, noi sperăm chiar mai curând, să lansăm o nouă schemă de 150 de milioane de euro. Deci, cine n-a prins pe PNRR are şansa să aplice pe Fondul pentru Modernizare cu un buget şi mai generos – şi poate cu un interval de timp în care să livreze proiectul ceva mai flexibil. Stocarea înseamnă şi hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Lucrăm la un proiect de act normativ care să regleze nedreptăţile, dubla taxare, iar schema să se aplice şi la stocarea în baterii, dar şi la hidrocentralele cu acumulare prin pompaj”, a menţionat Sebastian Burduja, la evenimentul South East Europe Green EPC, potrivit Agerpres.

El a subliniat că stocarea reprezintă “prioritatea zero a sistemului energetic naţional”.

“Am reuşit să salvăm un apel de investiţii care era propus să fie eliminat din PNRR. Am negociat cu Comisia, l-am păstrat, l-am lansat, au fost depuse foarte multe proiecte, avem un buget total de 80 de milioane de euro. Sigur, nu e suficient, dar e un început – şi anticipăm în perioada imediat următoare, în două săptămâni ar fi un termen realist, să semnăm contractele. Ele sunt în fază de analiză a contestaţiilor, am terminat evaluarea, urmează contractarea şi, în măsura în care beneficiarii vor transmite documentele rapid, în două săptămâni să semnăm contractele. Anticipăm undeva la 1.500 de MWh până la finalul acestui an, anticipăm că vor fi puşi în sistem undeva la 100 de MW”, a adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte capacităţile noi de producţie a energiei verzi, ministrul Energiei estimează 10.000 de MW în 2028-2030, cea mai mare parte fiind solar, apoi eolian.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

11 minute ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

46 de minute ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

o oră ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

2 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

4 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More