Update articol:

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 863 milioane de lei de la bănci

ministerul finantelor publice mfp, tezaur Sursa foto: Facebook
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 863 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 92 de luni, la un randament mediu de 6,28% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), conform Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,243 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 129,5 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna februarie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Suma totală de 7,7 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 2,3 miliarde de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna ianuarie 2026, de 10 miliarde de lei.

Banii atraşi vor fi destinaţi refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/02/2026)

Revizuirea reglementarilor interne privind evaluarea activelor financiare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (23/02/2026)

Anunt privind AGA din 26/27 februarie 2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (23/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16.02.2026 - 20.02.2026

ALTUR S.A. (ALT) (23/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025 - versiunea limba engleza

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (23/02/2026)

Stadiul derularii procedurii de selectie a unui administrator al societatii