Macroeconomie

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie şi, în perioada 13 septembrie – 1 octombrie 2021, persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al MF, băncile partenere sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi B.R.D. – Groupe Societe Generale.

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 3,25% şi respectiv de 3,75%, iar cele în euro au scadenţă de 5 ani şi dobândă anuală de 1,60%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

“Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei prin intermediul Programului FIDELIS. Investitorii trebuie să ştie ca acest instrument de economisire oferă dobânzi avantajoase şi este un mijloc de economisire atractiv atât în lei cât şi în euro, pentru care nu se percep comisioane în procesul de subscriere, iar câştigurile de capital şi a veniturilor din dobânzi sunt neimpozabile. Prin continuarea emisiunilor de titluri de stat în cadrul acestui program, Ministerul Finanţelor îşi reconfirma angajamentul de a oferi persoanelor fizice opţiuni atractive de economisire, concomitent cu diversificarea surselor de finanţare a statului”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor.

Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară.

Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Articole recente

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

9 minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

29 de minute ago

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

41 de minute ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

44 de minute ago

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

2 ore ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More