Afaceri

Ministerul Finanțelor propune patru noi programe de finanțare pentru mediul de afaceri

Ministerul Finanțelor a elaborat Proiectul Ordonanței de urgență pentru aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, prin care se propune aprobarea a patru programe de garantare: PROGRAMUL IMM PROD – pentru industrializarea economiei, PROGRAMUL RURAL INVEST – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcţiilor și PROGRAMUL INNOVATION – pentru invenţii şi inovaţii.

Programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat în baza cărora se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate de beneficiari. Obiectivul lor este deblocarea accesului la finanţare pentru firmele care se confruntă cu un deficit de lichidităţi necesar realizării proiectelor de investiţii și asigurării continuităţii activităţii, în contextul pandemic actual.

Astfel, este proiectat un mecanism unitar de garantare în baza căruia în numele şi în contul statului, Ministerul Finanţelor, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN, acordă ajutor de stat sub formă de garanţii. Ajutorul de stat acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente, precum și un grant compus din o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea  finanțării garantate, valoarea comisioanelor de acordare și de risc și parțial costul aferent dobânzilor.

“Ministerul Finanțelor încearcă să devină cel mai important sprijin al mediului de afaceri în vremuri de criză. Propunem aceste programe de finanțare pentru îndeplinirea rolului de garant al dezvoltării sustenabile a economiei românești.”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Programul IMM PROD propune asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor realizate de către IMM-uri, inclusiv startup-uri, din zona urbană.

În vederea realizării obiectivelor specifice, în cadrul Programului IMM PROD se pot finanța următoarele activități:

  1. a) Achiziția de echipamente și utilaje, inclusiv pentru reconversia de la intermediere la producție sau demararea de activități noi de producție;
  2. b) Construcția, achiziția, amenajarea de terenuri și hale destinate producției;
  3. c) Achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMM-urilor, inclusiv proiecte de retehnologizare pentru IMM-urile care activează și dezvoltă proiecte în industria producătoare;
  4. d) Achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu (taxonomy) care să genereze eficiența energetică consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;
  5. e) Finanțarea capitalului de lucru pentru stocuri de materii prime, materiale și mărfuri (în cazul companiilor producătoare care dețin propriile lanțuri de distribuție) și pentru alte cheltuieli de exploatare,  pentru firmele care intenționează să deschidă/dezvolte/ diversifice activități de producție.

Pentru anul 2022, se propune aprobarea unui plafon total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 1,5 miliarde lei. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 268.544.792 lei, fiind estimat un număr de 2.550 de beneficiari.

Programul RURAL INVEST are ca obiectiv asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor realizate de către beneficiarii eligibili care își localizează producția în mediul rural și urban mic.

În cadrul acestui program sunt eligibile următoarele destinații ale finanțărilor aferente creditelor de investiții și capital de lucru: achiziția de terenuri agricole; dotare/retehnologizare și automatizare; securitate energetică; certificate de depozit; piscicultura, acvacultura; industria alimentară; alinierea la obiectivele de mediu (taxonomy).

Bugetul schemei de ajutor de stat aferent Programului RURAL INVEST este de 530.583.333 lei, pentru un număr estimat de 4.286 de beneficiari, iar pentru anul 2022, se propune aprobarea unui plafon total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 2,5 miliarde lei.

Programul GARANT CONSTRUCT vizează asigurarea lichidităților și finanțării investițiilor pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor implicate în proiecte privind îmbunătățirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la obiectivele de mediu.

În cadrul Programului GARANT CONSTRUCT se propune stabilirea eligibilității pe următoarele destinații ale finanțărilor:

  1. a) Achiziția de echipamente și utilaje de constructii, logistică industrială, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;
  2. b) construcția, achiziția, amenajarea de hale pentru uz propriu, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;
  3. c) Achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMM-urilor care derulează contracte în sectorul construcții;
  4. d) Achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu (taxonomy) care să genereze eficiența consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;
  5. e) Finanțarea capitalului de lucru pentru achiziția de materiale de construcții, combustibil, energie, salarii, pentru IMM-urile care derulează contracte în sectorul construcții.

 

Pentru anul 2022, se propune aprobarea unui plafon total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 2,5 miliarde lei, din care 1,25 miliarde lei pentru Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcții și 1,25 miliarde lei pentru Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții de scară mică pentru UAT-uri, care presupun finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 495.572.822 lei pentru un număr estimat de 4.165 beneficiari.

Programul INNOVATION are ca obiectiv sprijinirea realizării invențiilor, susținerii activităților la export ale IMM-urilor cu activitate în domenii de comerț și servicii, cu cifra de afaceri mai mică de 1 mil. €, care activează în industria exportatoare, nepoluantă.

În cadrul Programului INOVATION vor putea fi finanțate activități constând în:

  1. a) Stimularea exporturilor româneşti;
  2. b) Susţinerea tranzacţiilor internaţionale şi a investiţiilor româneşti în străinătate;
  3. c) Stimularea comerțului on-line și a digitalizării;
  4. d) Retehnologizarea companiilor locale;
  5. e) Achiziții software și certificate de e-commerce și de administrare a unei firme (de tip ERP);
  6. f) Obținerea brevetelor de inovare privind produse, strategii, mediu, digitalizare.

Pentru anul 2022, se propune un plafon total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 1 miliard lei.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 214.550.000 lei, pentru un număr de 1.835 de beneficiari.

Cele patru programe – IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT şi INNOVATION – vor sprijini îndeplinirea obiectivelor de investiţii care creează premisele dezvoltării mediului de afaceri în toate localităţile din România.

 

Articole recente

India și Rusia stabilesc un obiectiv comercial de 100 miliarde de dolari, respingând presiunile SUA

India și Rusia intenționează să-și crească comerțul anual la 100 de miliarde de dolari în…

2 ore ago

SUA cere companiei Orsted să oprească lucrările la proiectul eolian offshore din largul coastei Rhode Island, care era finalizat în proporție de 80%

Vineri, guvernul federal al SUA a ordonat oprirea tuturor lucrărilor de construcție la un parc…

3 ore ago

Trump intenționează să pună la dispoziție plutoniul din perioada Războiului Rece pentru energia nucleară (Reuters)

Administrația Trump intenționează să pună la dispoziția companiilor energetice americane aproximativ 20 de tone de…

3 ore ago

Indicele Dow crește cu peste 800 de puncte și înregistrează un record la închidere, pe fondul discursului lui Powell 

Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat vineri un nivel record, după ce președintele Rezervei…

3 ore ago

Donald Trump îl nominalizează pe Sergio Gor ambasador al SUA în India

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat nominalizarea lui Sergio Gor în funcția…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More