Macroeconomie

Ministerul Finanțelor Publice dă posibilitatea investitorilor din Programul Tezaur să-și răscumpere titlurile de stat înainte de scadență

Ministerul Finanțelor Publice a modificat și completat Ordinul nr.3139/2017 privind aprobarea emiterii de titluri de stat destinate populației prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului în cadrul Programului Tezaur, astfel încât persoanele fizice care dețin titluri de stat să le poată răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al acestora către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadență. Modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populației din cadrul programului Tezaur, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului, potrivit MFP.

Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere și numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate. Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului.

Transferul dreptului de proprietate a titlurilor de stat se realizează prin depunerea unei cereri la sediul unității operative a trezoreriei statului prin care au fost realizate subscrierile. Transferul se realizează pentru întreaga valoare înscrisă pe un formular de subscriere, iar cererea va fi însoțită de formularul de subscriere și va fi asumată atât de persoana care vinde, cât și de cea care cumpără titlurile de stat.
Cererile de răscumpărare anticipată și transfer a dreptului de proprietate pot fi depuse doar ulterior încheierii perioadei de subscriere și cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau valorii nominale aferente unei emisiuni.

De asemenea, investitorul poate anula subscrierile deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare, până în ultima zi a perioadei de subscriere, la care se anexează formularul de subscriere în original. După perioada perioadei de subscriere, acestea devin irevocabile și nu mai pot fi anulate. Investitorul poate apela însă la răscumpărarea anticipată sau la vânzarea lor.

În perioada 4-22 februarie 2019 românii pot cumpăra titlurile de stat Tezaur cu valoare nominală de 1 leu, scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente ce au împlinit 18 ani la data subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat prin transferul dreptului de proprietate. Dobânda este anuală și plătită la termenele din prospectul de emisiune.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More