Afaceri

Ministerul Mediului: Nu s-au înregistrat creşteri ale concentraţiei de amoniac în zona combinatului Azomureş

Concentraţia de amoniac înregistrată în Târgu Mureş prezenta valori mult sub limita admisă, în intervalul orar 1:00 – 7:00, a scris miercuri Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe propria pagină de Facebook.

Precizările vin după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1:00, a avut loc o explozie urmată de un incendiu la instalaţia Amoniac 3 a combinatului Azomureş, potrivit Agerpres.

“Imediat după incident, s-au deplasat la faţa locului reprezentanţi ai APM Mureş şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş. Incendiul a fost lichidat. Operatorii instalaţiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată şi au oprit în siguranţă instalaţia. APM Mureş a monitorizat continuu concentraţia de amoniac cu autolaboratorul din dotare. Nu s-au înregistrat creşteri ale concentraţiei de amoniac (între orele 01:00-07:00, valori mult sub limita admisă – între 0,001 şi 0,017 mg/mc). Operatorul efectuează determinări continue ale indicatorilor de calitatea aerului (amoniac) în puncte de automonitorizare amplasate în zona de influenţă a Azomureş (sat Cristeşti şi cartier Mureşeni). Din informaţiile pe care le deţinem nu au fost înregistrate depăşiri ale concentraţiei maxime admise pentru amoniac în aerul înconjurător”, arată ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, la cele două staţii automate RNMCA din Târgu Mureş – MS 1 si MS 2, nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită admise, conform Legii 104/2011, nici pentru indicatorii NO2 şi SO2 valori orare, respectiv ale particulelor în suspensie (PM10 automat).

O explozie urmată de incendiu s-a produs marţi noaptea la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş, un bărbat de aproximativ 50 de ani suferind o fractură de membru superior. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a scris, miercuri, pe Facebook, că incendiul izbucnit la coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac a Combinatului Chimic Azomureş a fost lichidat, urmând ca o echipă experţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de adjunctul inspectorului general, să se deplaseze la Târgu Mureş.

“Pompierii militari au acţionat rapid în vederea localizării incendiului, acesta manifestându-se local, la nivelul aparaturii din proximitate şi la capetele de ţeavă, în sprijinul lor venind şi un echipaj CBRN, pentru efectuarea măsurătorilor specifice în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă care implică substanţe periculoase. Coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanţe periculoase în atmosferă”, conform DSU.

Potrivit sursei citate, la locul evenimentului au fost alocate resurse din cadrul ISUJ Mureş, respectiv trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială CBRN, o autoscară, cinci ambulanţe SMURD (una de terapie intensivă mobilă cu medic), patru ambulanţe SAJ, un punct de comandă mobil şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă. De asemenea, la misiune a intervenit şi Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă cu trei autospeciale de stingere.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

17 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

17 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

17 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

18 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

18 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More