Categories: Sanatate

Ministerul Muncii: Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau munca la domiciliu

Guvernul a aprobat completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor și a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, potrivit unui comunicat.

Noul act normativ stabilește că în situaţia în care activitatea didactică  în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară, se desfășoară în scenariile 2 și 3, respectiv prezența prin rotație la școală sau exclusiv online, numărul zilelor libere se acordă în funcție de perioada prevăzută de hotărârea Comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență.

Măsura se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere unul sau mai mulți copii școlarizați, cu boli cronice pentru care medicul de familie și/sau medicul specialist au emis adeverințe pentru realizarea educației la distanță, în contextul pandemic actual.

În acest caz, părintele va depune la angajator – pe lângă cererea de acordare a zilelor libere, copia certificatului de naştere al copilului și declaraţia pe proprie răspundere a celuilalt părinte că nu a beneficiat de zile libere potrivit ordonanței de urgență – și o copie a adeverinței eliberate de medicul de familie și/sau medicul specialist.

Totodată, Guvernul a hotărât că, pentru situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 sau 3,  zilele libere plătite pentru părinți (cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau muncă la domiciliu.

Actul normativ clarifică și prevederea din Ordonanța de Urgență nr. 132/2020 referitoare la sprijinul de 2.500 de lei acordat pentru salariații care au lucrat în telemuncă în perioada stării de urgență.

Astfel, ordonanța de urgență adoptată de Guvern stabilește că doar angajatorii care și-au îndeplinit obligațiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului și au transmis datele în Registrul electronic de evidență a salariaților REVISAL vor putea obține suma acordată pentru salariații care au lucrat în telemuncă.

Adina Ardeleanu

Adina Ardeleanu – membru fondator FinancialIntelligence.ro Adina Ardeleanu, membru fondator FinancialIntelligence.ro, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct. De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia. Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.

Articole recente

4.272 cazuri de coronavirus în 24 de ore, la 14.588 de teste

Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane…

54 de minute ago

Zuckerman: Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european (video)

"România va deveni cel mai mare producător şi exportator de gaze de energie din Europa…

O oră ago

Secretarul de Stat al SUA Michael R. Pompeo, mesaj cu ocazia Zilei Naționale: România este un partener strategic valoros și un Aliat statornic

România este un partener strategic valoros și un Aliat statornic, a transmis Secretarul de Stat al…

O oră ago

Iohannis: Personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului – eroii acestui an

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia care s-a desfăşurat de Ziua Naţională la…

O oră ago

La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat Ediția a II-a a Conferinței online “Dezvoltare și inovație în afaceri”

Organizată de Confederația Patronatul Român și Bursa de comerț – QBursa, conferința a găzduit, în…

4 ore ago

Directorul general al UniCredit va demisiona în aprilie 2021, din cauza divergenţelor cu Board-ul privind strategia băncii

UniCredit SpA din Italia a anunțat că directorul executiv, Jean Pierre Mustier, va demisiona la…

5 ore ago