Sanatate

Ministerul Sănătăţii: Un pacient transferat de la Spitalul Judeţean Suceava la Spitalul de Arşi din Capitală, depistat pozitiv la COVID-19

Un pacient transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti de la Spitalul Judeţean Suceava a fost depistat pozitiv la COVID-19, informează miercuri Ministerul Sănătăţii.

“Ministerul Sănătăţii a fost informat de către Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti că un pacient în vârstă de 43 de ani transferat în noaptea dintre 20 şi 21 martie de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava a fost depistat pozitiv la COVID-19. Pacientul, care nu a fost testat pentru COVID-19 la unitatea din Suceava, a suferit două intervenţii chirurgicale duminică, 22 martie, şi luni, 23 martie, în Spitalul de Arşi Bucureşti”, precizează MS.

Potrivit sursei citate, în 23 martie conducerea unităţii medicale din Bucureşti a decis testarea pacientului având în vedere că acesta a fost transferat din Suceava, acolo “unde există un focar de infecţie cu COVID-19”, şi, în paralel, au fost luate măsuri suplimentare de protecţie a personalului medical şi pacienţilor înainte de cunoaşterea rezultatelor acestui test.

“În seara de 24 martie rezultatul testului a confirmat infectarea pacientului cu noul coronavirus. În acest context, s-a demarat ancheta epidemiologică de urgenţă. Au fost depistaţi 31 de contacţi, 28 dintre aceştia fiind cadre medicale. Toate cadrele medicale se află din această dimineaţă în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Cei 3 pacienţi identificaţi ca şi contacţi indirecţi au fost izolaţi. Toţi vor fi testaţi pentru COVID-19”, afirmă MS.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

4 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More