Politica

Ministra Mediului: Deșeurile din alte state europene nu pot fi produse second-hand în România

Ministerul Mediului pregătește, împreună cu Ministerul Economiei, o inițiativă legislativă legată de conceptul de trasabilitate în cazul produselor second-hand și al deșeurilor, astfel încât cele două categorii să fie definite și separate foarte clar, a declarat sâmbătă, la Petroșani, ministra Mediului, Diana Buzoianu, potrivit Agerpres.

‘Sunt zeci, dacă nu sute de mii de tone, în fiecare an, care intră în România marcate ca fiind produse second-hand, care, de fapt, în realitate, sunt deșeuri. Și trebuie să rezolvăm această problemă. Deșeurile care sunt deșeuri pentru alte state europene sunt deșeuri și în România. Nu putem să avem acest standard dublu în care alte state vin și aduc deșeuri în România, dar le marchează ca produse second-hand. Apoi deșeurile respective ajung pe câmpurile noastre sau la gropile de gunoi, în cele mai bune cazuri. Sau, din păcate, unele dintre ele, o parte semnificativă, arse în case. Ceea ce înseamnă o poluare pentru noi toți, înseamnă o scurtare a vieții pentru noi toți’, a spus ministra Mediului.

Ea a precizat că actul normativ ar putea să apară până la sfârșitul anului, menționând că intenția este ca în România să nu mai ajungă deșeuri etichetate ca produse second-hand.

‘Avem legislație, avem soluții care ar putea să fie puse în practică și tocmai de aceea lucrăm zilele acestea. Eu sper că până la finalul anului, în cel mai rău caz posibil, dacă nu chiar mai rapid, să trecem în Guvern, în Parlament, indiferent care va fi instrumentul legal-juridic asumat de Guvern, un proiect, o inițiativă a Ministerului Mediului împreună cu Ministerul Economiei de a avea o trasabilitate foarte clară, o definiție foarte clară și regulamente și măsuri foarte clare de reglementare pe zona de produse second-hand și deșeuri. Ce ne interesează pe noi este ca produsele care astăzi intră în România cu eticheta produse second-hand să fie în mod real produse second-hand. Nu vrem să ajungă în România produse care sunt de fapt deșeuri și care intră în România pe o grămadă de alte portițe legislative și apoi ne otrăvesc pe noi toți. Ãsta este mecanismul pe care l-am gândit’, a arătat Diana Buzoianu.

Ministra Mediului a mai precizat că în țara noastră nu mai trebuie să ajungă alte deșeuri, în condițiile în care gropile de gunoi ‘abia mai fac față’ la cantitățile existente deja.

Articole recente

Presupuse fapte de corupţie în Spania: Premierul Sanchez îi acuză pe judecători “că fac politică”

Premierul spaniol Pedro Sánchez, chestionat cu privire la presupusele cazuri de corupţie care îi implică…

50 de minute ago

Argentina: Guvernul sesizează justiţia în ancheta pentru corupţie care o implică pe sora preşedintelui Milei

Guvernul argentinian a contraatacat luni, pe fondul unui presupus caz de corupţie care o implică…

o oră ago

Opt nave cu 1.200 de rachete şi un submarin din SUA vizează Venezuela, denunţă Maduro

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat luni "ameninţarea" reprezentată de "opt nave cu 1.200 de…

o oră ago

Acțiunile și moneda Indoneziei scad pe fondul protestelor care afectează încrederea investitorilor în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est

Indonezia se confruntă cu un climat politic dificil, pe fondul protestelor împotriva creșterii costurilor de…

9 ore ago

Prim-ministrul slovac Fico se va întâlni cu Xi, Putin și Zelenski în această săptămână

Prim-ministrul slovac Robert Fico va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele…

9 ore ago

Ungaria acuză #Ucraina de pregătirea unui nou atac asupra oleoductului Drujba

Tamas Menczer, directorul de comunicare al coaliţiei de guvernământ ungare FIDESZ-KDNP, a afirmat luni că…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More