International

Miniştrii de externe ai Chinei şi Rusiei negociază o alternativă eurasiatică la NATO propusă de Putin

Miniştrii de externe ai Chinei, Wang Yi, şi Rusiei, Serghei Lavrov, au discutat despre cum “poate fi construită o nouă arhitectură de securitate în Eurasia”, propusă de preşedintele rus Vladimir Putin, ca alternativă la modelul euro-atlantic al NATO, informează vineri EFE, potrivit Agerpres.

Această iniţiativă “a fost propusă de Rusia ca răspuns la blocarea mecanismelor euro-atlantice”, potrivit unui comunicat de presă difuzat de Ministerul de Externe rus după întâlnirea dintre cei doi miniştri, care a avut loc joi la Vientiane, capitala Laosului, unde se desfăşoară summitul miniştrilor de externe ai Asociaţiei Ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

În schimb, comunicatul de presă al MAE chinez nu menţionează această chestiune, informând doar că ambii miniştri “au făcut un schimb de opinii cu privire la chestiuni importante legate de pace şi securitate” şi pentru a întări cooperarea pentru “pace, stabilitate şi prosperitate regională” în Asia de Est.

Wang a remarcat că încrederea politică dintre Beijing şi Moscova este “solidă şi stabilă” şi că ambele părţi “îşi adâncesc” cooperarea strategică, reiterând dorinţa Chinei de “a se susţine reciproc” şi de “a proteja interesele cheie ale celuilalt”.

Potrivit ministerului de la Beijing, ambii oficiali au vorbit despre aniversarea a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, care va fi sărbătorită anul viitor: “Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial trebuie menţinută în comun şi viziunea corectă asupra istoriei celui de-al Doilea Război Mondial trebuie apărată”.

La fel, Beijingul mai menţionează – deşi comunicatul de presă difuzat de MAE rus nu face referire la aceasta – că Lavrov a felicitat China pentru rolul său în promovarea declaraţiei de reconciliere între facţiunile palestiniene, semnată recent în capitala Chinei, şi a arătat disponibilitatea Rusiei de a colabora la restabilirea păcii în Orientul Mijlociu.

Cele două declaraţii coincid în ceea ce priveşte apărarea mecanismelor ASEAN de ceea ce China descrie drept “sabotaj şi interferenţă din partea forţelor din afara regiunii”.

Pe lângă întâlnirea bilaterală, Wang şi Lavrov au mai avut o întâlnire trilaterală cu ministrul de externe laoţian, Saleumxay Kommasith, cu care au convenit să-şi extindă legăturile de transport, în special pe calea ferată.

Lavrov a mulţumit Chinei pentru iniţiativele sale “echilibrate” privind Ucraina

Totodată, Lavrov i-a mulţumit omologului său chinez pentru iniţiativele Beijingului de “a promova abordări care ţin cont de interesele tuturor părţilor implicate” în războiul din Ucraina.

“Lavrov i-a mulţumit omologului său (chinez) pentru atitudinea echilibrată şi consecventă a Chinei cu privire la criza din Ucraina şi a aplaudat iniţiativele Beijingului de a promova abordări care să ţină cont de interesele tuturor părţilor implicate şi care abordează cauzele fundamentale ale conflictului”, potrivit comunicatului de presă al MAE rus.

În schimb, comunicatul MAE chinez nu face referire specifică la războiul din Ucraina, remarcă EFE.

Miercuri, Wang a dat asigurări că ţara sa “va continua să joace un rol constructiv pentru (realizarea) unei încetări a focului şi reluarea negocierilor de pace” între Rusia şi Ucraina, considerând că “soluţionarea oricărei dispute trebuie realizată prin mijloace politice”.

Şeful diplomaţiei chineze a declarat că “atât Ucraina, cât şi Rusia au dat semne că sunt dispuse să negocieze la diferite niveluri”, deşi a recunoscut că “deocamdată condiţiile şi momentul încă nu sunt potrivite”.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, China a adoptat o poziţie ambiguă în ceea ce priveşte războiul, cerând respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei, şi respectarea “preocupărilor legitime de securitate” ale tuturor părţilor, inclusiv ale Rusiei.

În plus, o mare parte din comunitatea internaţională a cerut Chinei în mod repetat să-şi folosească relaţia bună şi influenţa pe care o are pe lângă Moscova pentru a opri războiul, o solicitare despre care Beijingul a apreciat că ar trebui de fapt adresată părţilor implicate.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

8 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

9 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

9 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

10 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

12 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More