Politica

Miniştrii de externe din 10 ţări – declaraţie comună la 75 ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial: Tribut victimelor şi tuturor soldaţilor care au luptat pentru înfrângerea regimului nazist şi pentru a pune capăt Holocaustului

Miniştrii afacerilor externe din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Statele Unite ale Americii au semnat o Declaraţie comună cu ocazia aniversării a 75 ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în care aduc un tribut victimelor şi tuturor soldaţilor care au luptat pentru înfrângerea regimului nazist şi pentru a pune capăt Holocaustului.

“În timp ce luna mai 1945 a adus încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, nu a adus libertate în Europa. Centrul şi Estul Europei au rămas sub dominaţia regimului comunist pentru încă aproape 50 de ani. Statele baltice au fost ocupate ilegal şi anexate, iar pumnul de fier al Uniunii Sovietice a fost impus celorlalte state captive, prin intermediul forţei militare covârşitoare, a represiunii şi a controlului ideologic”, se arată în declaraţie, potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În document se aminteşte că timp de multe decenii, numeroşi cetăţeni din Europa Centrală şi de Est şi-au sacrificat viaţa luptând pentru libertate, în timp ce milioane de oameni au fost privaţi de drepturi şi libertăţi fundamentale, supuşi torturii şi strămutaţi forţat.

“Societăţile din spatele Cortinei de Fier au căutat cu disperare o cale spre democraţie şi independenţă. Evenimentele din 1956, fondarea şi activităţile Cartei 77, Mişcarea Solidaritatea, Lanţul Baltic, Toamna Naţiunilor din 1989 şi căderea Zidului Berlinului au fost importante pietre de hotar care au contribuit decisiv la renaşterea libertăţii şi a democraţiei în Europa. Astăzi, lucrăm împreună pentru a avea o Europă puternică şi liberă, în care prevalează drepturile omului, democraţia şi statul de drept. Viitorul ar trebui să fie fondat pe fapte istorice şi pe dreptate pentru victimele regimurilor totalitare. Suntem deschişi la dialog cu toţi cei care sunt interesaţi să urmeze aceste principii”, subliniază semnatarii, potrivit Agerpres.

În opinia acestora, rescrierea evenimentelor istorice care au dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi la divizarea Europei după încheierea conflagraţiei mondiale reprezintă “o încercare lamentabilă de a falsifica istoria”.

“Ne dorim să le reamintim tuturor membrilor comunităţii internaţionale faptul că durabilitatea, pe termen lung, a securităţii internaţionale, stabilitatea şi pacea necesită un angajament continuu şi autentic pentru respectarea dreptului internaţional, inclusiv a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor. Învăţând lecţiile dureroase ale celui de-al Doilea Război Mondial, lansăm un apel către comunitate de a ni se alătura pentru a respinge ferm conceptul sferelor de influenţă şi insistăm pentru egalitatea tuturor statelor suverane”, se mai afirmă în declaraţia comună.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

19 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

25 de minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

27 de minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

47 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

53 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

56 de minute ago

This website uses cookies.

Read More