Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMiniştrii de externe din Uniunea Europeană discută joi, la Bruxelles, despre starea relaţiilor cu Turcia în contextul realegerii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi al demersurilor diplomatice referitoare la aderarea Suediei la NATO, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Înaintea summitului NATO de la Vilnius din 11-12 iulie, Erdogan a venit cu o cerere surpriză – aceea de a condiţiona intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică de relansarea negocierilor de aderare a Turciei la UE.
Relaţiile dintre Turcia şi UE sunt complicate. Bruxellesul descrie Turcia ca pe un ”partener strategic esenţial”, în timp ce potrivit Ankarei relaţiile cu UE sunt cu ”suişuri şi coborâşuri”.
Din punct de vedere economic, Turcia face parte dintr-o uniune vamală cu UE. Ea a început oficial negocierile de aderare în 2005, dar acestea au avansat lent, înainte ca în 2018 să le îngheţe.
Blocul comunitar a declarat că decizia a fost luată din cauza regreselor înregistrate de Ankara în ”funcţionarea sistemului democratic, respectarea drepturilor fundamentale şi independenţa sistemului judiciar” în Turcia.
Turcia rămâne un vecin important al UE, găzduind aproximativ 4 milioane de refugiaţi, majoritatea provenind din Siria.
De asemenea, Turcia joacă un rol important de mediator în dosarul ucrainean, după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022. În prezent, Ankara încearcă să faciliteze încheierea unui nou acord sub egida ONU privind tranzitul de cereale prin Marea Neagră.
În cursul după-amiezii, miniştrii de externe europeni vor avea, prin videoconferinţă, un schimb informal de opinii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
Reuniunea va fi precedată de un mic dejun informal cu înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, care va cuprinde o discuţie privind situaţia globală a drepturilor omului.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…
Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…
În Coaliţie nu există nicio decizie cu privire la plafonarea adaosului comercial la alimente, a…
This website uses cookies.
Read More