Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMariusz Blaszczak/ Sursa foto: gov.pl
Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a indicat vineri că “cel puţin 1.000” de militari americani şi o structură a comandamentului pentru flancul estic al NATO vor fi desfăşuraţi în Polonia, informează France Presse, potrivit Agerpres.
Declaraţia ministrului polonez intervine la două zile după anunţarea de către şeful Pentagonului, Mark Esper, a retragerii a circa 12.000 de soldaţi americani din Germania.
“Cel puţin 1.000 de noi soldaţi vor fi desfăşuraţi în ţara noastră”, a declarat ministrul Mariusz Blaszczak la postul de radio public Jedynka.
“Vom avea în Polonia un comandament al corpului american. Acest comandament va gestiona forţele desfăşurate pe întregul flanc estic al NATO”, a adăugat el.
Acesta va fi “cel mai important centru de comandă al forţelor terestre în regiunea noastră”, a insistat el apoi pe Twitter.
Potrivit lui Blaszczak, Varşovia şi Washingtonul au finalizat negocieri asupra unei declaraţii de cooperare militară.
“În curând, vom semna cu americanii acordul final cu privire la prezenţa durabilă a armatei americane”, şi-a exprimat el satisfacţia.
Blaszczak a precizat că numărul soldaţilor care vor fi desfăşuraţi în Polonia a fost deja înscris în declaraţii semnate de preşedinţii celor două ţări anul trecut.
Şeful statului polonez Andrzej Duda, aflat în plină campanie electorală, a efectuat la începutul lunii iulie o vizită la Washington unde a fost primit de omologul său american Donald Trump.
Miercuri, Mark Esper a indicat că din cei 34.500 de militari desfăşuraţi în prezent în Germania, aproximativ 6.400 vor fi repatriaţi în SUA, în timp ce alţi 5.600 vor fi repoziţionaţi în alte ţări ale NATO, între care aproximativ 2.000 în Belgia şi Italia.
Esper a asigurat că obiectivul acestei mari restructurări este strategic, în special cu titlu de descurajare faţă de Rusia, dar la câteva minute după conferinţa sa de presă la Pentagon, Donald Trump a explicat că motivul acestei retrageri este refuzul Germaniei de a “plăti mai mult”.
Comandamentul militar american în Europa (Eucom), în prezent cu baza la Stuttgart, va fi mutat la Mons, în Belgia, unde se află comandamentul principal al forţelor NATO.
Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…
Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…
Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…
Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…
Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…
This website uses cookies.
Read More