Energie

Ministru rus: Rusia va fi pregătită să redirecţioneze livrările de energie către alte pieţe în cazul unor noi sancţiuni occidentale

Rusia va fi pregătită să redirecţioneze livrările de energie către alte pieţe în cazul în care sectorul său energetic va fi vizat de noi sancţiuni occidentale, a declarat miercuri ministrul de Finanţe Anton Siluanov, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Siluanov nu a spus cum va redirecţiona Moscova exporturile de energie, dar a spus că rezervele valutare ale Rusiei, Fondul Naţional de Avere şi un excedent bugetar ar trebui să îi protejeze economia şi băncile de orice posibile sancţiuni.

Statele Unite şi aliaţii săi au în vedere noi sancţiuni inclusiv împotriva celor mai mari bănci, economiei şi sectorului energetic din Rusia, cu posibile limite ale exporturilor, în cazul în care Moscova va invada vecina sa Ucraina.

Kremlinul neagă că are o astfel de intenţie.

“Orice restricţii ale exporturilor ar duce la creşterea preţurilor. Şi dacă se aplică astfel de restricţii, atunci creşterile de preţ ar trebui să compenseze în mare măsură astfel de restricţii”, a spus Siluanov reporterilor, deoarece bugetul Rusiei este foarte dependent de vânzările de energie atât către statele membre ale Uniunii Europene, cât şi către Asia.

Importurile ruseşti reprezintă 46% din combustibilii solizi ai Europei, cum ar fi cărbunele, 26% din ţiţeiul şi 38% din gazele naturale din regiune, estimează Moody’s, subliniind că chiar şi o scurtă reducere a livrărilor de gaze ar stimula şi mai mult preţurile energiei şi inflaţia.

”O intensificare a presiunilor inflaţioniste ar putea creşte şi presiunea asupra Băncii Centrale Europene şi a altor bănci centrale pentru a înăspri politica monetară”, a spus Moody’s.

Inflaţia din zona euro a atins un record de 5,1% în ianuarie, alimentând aşteptările că BCE ar trebui să pună capăt schemei sale de cumpărare de obligaţiuni şi să majoreze ratele dobânzilor pentru prima dată de la jumătatea anului 2011.

Opţiunile Rusiei de a redirecţiona gazele din Europa, care sunt furnizate prin rute care nu au legătură cu pieţele asiatice, sunt limitate. Însă traderii spun că Moscova poate avea o flexibilitate mai mare cu exporturile de petrol, din care aproximativ o jumătate, sau aproximativ 2 milioane de barili pe zi (bpd), sunt livrate în Europa pe mare.

În această lună, Rusia a fost de acord să vândă în plus Chinei 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, mai târziu în acest deceniu, cantitate egală cu 5% din exporturile actuale ale Moscovei către Europa şi la egalitate cu volumele pe care Gazprom le-a expediat Chinei anul trecut.

China consumă aproximativ 1,5 milioane de barili de petrol rusesc pe zi, sau o cincime din totalul exporturilor Rusiei, care sunt expediate atât prin conducte, cât şi prin porturi, urmând ca livrările să fie majorate cu încă 200.000 de barili pe zi datorită acordului recent cu Rosneft.

Articole recente

„Ați ucis peste 70.000 de civili”: un academician chinez confruntă un oficial israelian cu privire la genocidul din Gaza într-un videoclip viral

Yan Xuetong acuză Israelul că și-a pierdut busola morală ucigând civili în Gaza La recentul…

4 ore ago

Trump și Xi fac progrese în privința acordului TikTok și planifică o întâlnire în Coreea de Sud

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că el și președintele chinez Xi Jinping au înregistrat…

4 ore ago

Serviciul britanic MI6 recrutează spioni pe dark web

Serviciul britanic de informaţii externe (MI6) a anunţat vineri lansarea unui portal pe dark web…

4 ore ago

Clima: Obiectivul de 1,5°C este “pe punctul de a se prăbuşi”, avertizează secretarul general al ONU

Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială este "pe…

4 ore ago

Marinescu (BNR): Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect al României pentru următorul deceniu

Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect naţional al României pentru următorul…

4 ore ago

Trump va impune o taxă de 100.000 de dolari pe an pentru vizele H-1B, lovind astfel sectorul tehnologic

Vizele sunt utilizate în principal de sectorul tehnologic Microsoft și JPMorgan au sfătuit deținătorii de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More