International

Ministrul afacerilor externe al Turciei va fi primit joi la Moscova de omologul său rus, anunţă Rusia

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, va fi primit joi la Moscova de omologul său rus Serghei Lavrov, a anunţat miercuri purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, în timp ce o întrevedere între preşedinţii Turciei şi Rusiei este aşteptată să aibă loc în curând, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Din 31 august până pe 1 septembrie, ministrul afacerilor externe al Turciei va efectua o vizită de lucru la Moscova, pentru a discuta asupra unui larg evantai de probleme” cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, a anunţat Zaharova într-o conferinţă de presă.

Această vizită intervine la şase zile după o deplasare a lui Hakan Fidan la Kiev, unde el a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Situaţia din Ucraina se va afla în centrul discuţiilor, a dezvăluit Zaharova, la fel ca “Siria, Libia şi Caucaz”.

De un an şi jumătate, Turcia încearcă să medieze în problema conflictului din Ucraina, iar sub egida ei, alături de ONU, Kievul şi Moscova au reuşit în ultimul an să ajungă la un acord care să permită exportul de cereale ucrainene, vitale pentru securitatea alimentară mondială.

Însă Moscova s-a retras din acest acord la mijlocul lui iulie, iar Turcia încearcă de atunci să readucă părţile implicate în jurul mesei, în speranţa unor negocieri de pace mai ample între Ucraina şi Rusia.

Astfel, Ankara a anunţat luni că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se va deplasa “în curând” la Soci, în Rusia, pentru a discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre reluarea acestui acord.

Cu toate acestea, nicio dată nu a fost comunicată oficial de către autorităţile turce sau ruse cu privire la această vizită.

Potrivit Mariei Zaharova, Lavrov şi Fidan “vor analiza” de asemenea “starea cooperării bilaterale ruso-turce, în special în cadrul punerii în aplicare a unor proiecte strategice în sectorul energetic”.

La propunerea lui Vladimir Putin, cele două ţări caută să creeze un nou “hub gazier” în Turcia, care să permită livrarea de gaz rusesc spre UE, ocolind gazoductele ce trec prin Ucraina şi prin Marea Baltică.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

44 de minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

45 de minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

53 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

57 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

2 ore ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More