Politica

Ministrul austriac de interne, în favoarea menţinerii dreptului de veto asupra intrării depline a României şi Bulgariei în Schengen

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, s-a declarat în favoarea menţinerii deocamdată a dreptului de veto asupra intrării depline a României şi Bulgariei în Schengen, într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse, în care vorbeşte despre problemele politice interne şi externe de actualitate, relatează sâmbătă BTA.

În ceea ce priveşte subiectul Schengen, el şi-a exprimat dorinţa ca veto-ul privind extinderea acestui spaţiu cu Bulgaria şi România să fie menţinut, dar nu a enumerat condiţii specifice, rezumă interviul agenţia austriacă de presă APA. Ministrul crede că intrarea deplină a celor două ţări în spaţiul fără frontiere ar fi o greşeală “în faza actuală” şi că este necesar controlul frontierelor, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Karner, extinderea Schengen nu depinde doar de România şi Bulgaria, ci întregul sistem de migraţie este în dezordine. Potrivit cuvintelor sale, este nevoie de un sistem funcţional la nivel european, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă frontiera externă este protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esenţială a noului pact privind migraţia şi azilul asupra căruia UE a ajuns la un acord şi care ar trebui acum să fie pus în aplicare. Numai atunci poate exista o libertate deplină de circulaţie în UE, spune el.

Faptul că România şi Bulgaria pot intra în Schengen pe calea aerului şi pe apă este un pas înainte, iar progresul trebuie să continue pas cu pas, menţionează ministrul de interne austriac. El adaugă că nu este sarcina Austriei să stabilească un calendar sau să creeze reguli.

“Este sarcina Comisiei să garanteze că întregul sistem funcţionează”, mai spune Karner. Austria are o contribuţie importantă în acest domeniu pentru a pune lucrurile în mişcare. Cu ceva timp în urmă, ar fi fost de neconceput ca liderii de stat şi de guvern să decidă în unanimitate să finanţeze în comun protecţia frontierelor externe ale UE. În urmă cu un an, ar fi fost, de asemenea, de neconceput să se facă un pact privind migraţia şi azilul, remarcă el.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

6 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More