Categories: Fără categorie

Ministrul Bode, reacţie la protestul poliţiştilor de la Cotroceni: “Liderii de sindicat ai polițiștilor au avut comportament de galerie, de ultrași”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat în această seară, la Antena 3, că poliţiştii pot protesta, dar cu respectarea legii, şi că nu va tolera să mai apară scene precum protestul de miercuri din fața Palatului Cotroceni, unde polițiștii s-au îmbrâncit cu jandarmii și au fost aruncate fumigene.

“Liderii de sindicat ai polițiștilor au avut comportament de ultrași”, a spus ministrul.

Potrivit lui Bode, jandarmii care i-au sancționat pe polițiștii care au protestat la Palatul Cotroceni și-au făcut datoria.

“Am cerut un raport. Aceste imagini nu sunt de conceput – să vezi polițiști îmbrâncindu-se cu jandarmi. Dialogul este soluția pentru revendicările sindicale. Nu pot accepta să se treacă peste anumite limite și să se ajungă ca doi reprezentanți ai polițiștilor – cei care au fost sancționați – să îndemne la nerespectarea legilor, să ridice gardurile, să se îmbrâncească cu jandarmi”, a mai spus Lucian Bode, adăugând: “Acest comportament este de lideri de galerie, de ultraşi, nu de lider de sindicat. Așa ceva nu accept. Este de nepermis să punem două instituții, Poliția și Jandarmeria, în astfel de situații.

Vreau să spun foarte clar: acolo Jandarmeria și-a făcut datoria. Nu i-a provocat. Au fost sancționați contravențional cei care au îndemnat la nerespectarea legii și au folosit materiale pirotehnice. Parcă erau la un meci de fotbal. Dar erau la poarta Palatului Cotroceni. Poți să protestezi cât vrei în limitele legii. Nu voi fi însă niciodată de acord ca instituții fundamentale ale statului să fie târâte în astfel de dispute”.

Ieri, sSute de polițiști au protestat la Palatul Cotroceni, alături de alți sindicaliști din sistemul de apărare și ordine publică, față de decizia de înghețare a salariilor și tăierea sporurilor.

La un moment dat, spiritele s-au încins și protestatarii au aruncat cu fumigene, apoi s-au îmbrâncit cu jandarmii. „Au primit ordin să ne gazeze și să ne amendeze”, a spus unul dintre protestatari.

Mai mulți polițiști au fost legitimați de colegii lor jandarmi, iar sindicaliștii spun că acesta a fost un abuz. Unul dintre protestatari s-a legat cu lanțuri de picioare.

Articole recente

Clotilde Armand anunţă că a început desfiinţarea chioşcurilor ilegale de la staţia de metrou Basarab

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că a început desfiinţarea chioşcurilor ilegale de la…

6 minute ago

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a acestui an, de…

12 minute ago

ENGIE continuă investiția în formarea tinerelor generații de instalatori, prin lansarea a două noi clase de învățământ profesional în sistem dual

ENGIE Romania continuă să investească în formarea și calificarea tinerelor generații de instalatori instalații tehnico-sanitare…

33 de minute ago

AmericanThinker.com: Armele din aprilie și războiul global

Războiul dintre Rusia și Ucraina pare iminent. Israelul și Iranul se angajează în lupte maritime.…

53 de minute ago

Huawei afirmă că deficitul de cipuri la nivel global este provocat parţial de sancţiunile SUA împotriva sa

Huawei a afirmat, luni, că sancţiunile Statelor Unite împotriva sa sunt, parţial, motivul deficitului de…

o oră ago

Microsoft cumpără firma de inteligenţă artificială Nuance Communications, pentru 16 miliarde de dolari în numerar

Microsoft a anunţat, luni, că va cumpăra firma de inteligenţă artificială şi de tehnologie a…

o oră ago