Categories: Fără categorie

Ministrul Bogdan Aurescu – în vizită în SUA, luni şi marţi; se va întâlni cu secretarul de stat Michael Pompeo

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea luni, la Washington DC, consultări politice cu secretarul de stat al SUA, Michael Pompeo, în cadrul vizitei pe care şeful diplomaţiei române o efectuează în Statele Unite ale Americii, până marţi, la invitaţia omologului său american.

Organizată în contextul celebrării în acest an a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi SUA, vizita “reprezintă un bun prilej pentru reconfirmarea principalelor coordonate ale Parteneriatului Strategic, precum şi pentru evaluarea stadiului şi prioritizarea proiectelor de interes comun, reflectând angajamentul solid al celor două ţări pentru extinderea şi aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic”, arată un comunicat al MAE.

Potrivit sursei citate, discuţiile dintre ministrul Aurescu şi secretarul de stat Pompeo vor viza cooperarea bilaterală în domeniile politic, militar, energetic şi economic, inclusiv proiectele strategice prioritare de interconectare promovate de România în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări.

Ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia, totodată, în discuţiile cu secretarul de stat Mike Pompeo obiectivul, de mare importanţă pentru cetăţenii români, al accederii ţării noastre în Programul Visa Waiver.

De asemenea, vor fi abordate evoluţiile regionale, cu accent pe regiunea Mării Negre şi securitatea pe Flancul Estic al NATO, precum şi alte teme de interes de pe agenda internaţională.

“Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii ocupă un loc central, fiind unul dintre cei trei piloni fundamentali ai arhitecturii politicii externe şi de securitate a ţării noastre, iar dezvoltarea şi aprofundarea acestuia, în toate dimensiunile sale, constituie obiective asumate la cel mai înalt nivel”, afirmă Aurescu, citat în comunicat.

Ministrul român menţionează că el şi secretarul de stat al SUA, vor “evalua pragmatic stadiul Parteneriatul Strategic”, pornind de la obiectivele concrete stabilite prin Declaraţia Comună a Preşedinţilor României şi SUA, din 20 august 2019, adoptată cu ocazia vizitei la Washington a preşedintelui Klaus Iohannis.

“Totodată, vom prioritiza principalele proiecte de interes comun aflate pe agendă, inclusiv în vederea pregătirii structurate a celei de-a 7-a reuniuni a Dialogului Strategic România-SUA, planificată pentru anul viitor, când vom celebra 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu înainte de vizită.

Vizita va mai include întrevederi cu alţi oficiali americani, precum şi cu reprezentanţi ai unor think-tank-uri americane. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va participa de la Washington, prin videoconferinţă, la panelul ministerial “Smart Money” din cadrul Forumului Web organizat în marja Summitului Virtual al Iniţiativei celor Trei Mări, organizat de Estonia, luni.

Vizita şefului diplomaţiei române fusese programată iniţial pentru începutul lunii aprilie, fiind amânată din cauza evoluţiilor legate de pandemia de COVID-19.

Adina Ardeleanu

Adina Ardeleanu – membru fondator FinancialIntelligence.ro Adina Ardeleanu, membru fondator FinancialIntelligence.ro, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct. De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia. Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.

Articole recente

SUA trebuie să ”conducă răspunsul global” la criza climatică (Biden)

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că SUA trebuie să ghideze răspunsul global la ameninţarea…

7 minute ago

Marea Chinei de Sud: Primele avertismente adresate Chinei de administraţia Biden

La o săptămână de la ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden, noul executiv american…

9 minute ago

SUA: Administraţia Biden îl păstrează pe negociatorul pentru Afganistan numit de Donald Trump

Emisarul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va…

13 minute ago

SUA vor reveni în acordul nuclear după ce Iranul îşi va respecta angajamentele (Antony Blinken)

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite vor reveni în acordul…

16 minute ago

Deficit bugetar de 9,79% din PIB, în 2020

Execuția preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de…

11 ore ago

Sfaturile lui Bill Gates: Trei inovații pentru a combate următoarea pandemie

Lumea trebuie să cheltuiască zeci de miliarde de dolari în fiecare an pentru pregătirea pentru…

11 ore ago