International

Ministrul britanic al apărării afirmă că va renunţa la funcţia sa din guvern la următoarea remaniere

Ministrul britanic al apărării Ben Wallace, care este şi membru al parlamentului, a anunţat că nu va mai participa la următoarele alegeri legislative şi că va renunţa la funcţia sa din guvern la următoarea remaniere guvernamentală, relatează sâmbătă Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Wallace, care reprezintă din 2005 circumscripţia Wyre and Preston North din nord-vestul Angliei şi este ministru al apărării de patru ani, a făcut acest anunţ într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul The Times.

Membru al Partidului Conservator, Ben Wallace a jucat un rol cheie în răspunsul britanic la invazia rusă din Ucraina şi a fost un apropiat aliat al fostului premier Boris Johnson.

Următoarele alegeri legislative din Marea Britanie sunt prevăzute în cel mult un an şi jumătate. Circumscripţia sa va dispărea în urma unor modificări administrative.

Potrivit The Times, o remaniere guvernamentală este aşteptată în luna septembrie a.c.

“Am intrat în politică în parlamentul scoţian în 1999, acum 24 de ani. Am petrecut peste şapte ani cu trei telefoane lângă pat”, a mărturisit el ziarului.

Wallace şi-a exprimat în trecut interesul faţă de postul de secretar general al NATO înainte să se anunţe că actualul lider al Alianţei nord-atlantice Jens Stoltenberg va mai rămâne încă un an în funcţie, până în toamna acestui an, iar ulterior a minimalizat perspectiva unei viitoare candidaturi, menţionând în declaraţii pentru The Economist că sunt “numeroase probleme nerezolvate” în cadrul Alianţei.

Săptămâna trecută, premierul conservator Rishi Sunak a respins comentarii ale ministrului apărării care a sugerat că Ucraina ar trebui să se arate “recunoscătoare” pentru susţinerea militară primită.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More