Macroeconomie

Ministrul canadian de Externe – la Bucureşti; va fi primit de preşedintele Iohannis şi va avea consultări politice cu Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe canadian, Melanie Joly, efectuează luni o vizită oficială în România, la invitaţia lui Bogdan Aurescu.

Cu această ocazie, Melanie Joly va fi primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Tot luni, sunt programate consultări politice între Bogdan Aurescu şi omologul său canadian.

Potrivit MAE, invitaţia privind vizita în România a fost transmisă cu ocazia convorbirii telefonice a celor doi miniştri din 12 februarie şi reiterată cu prilejul întâlnirii din 20 februarie, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, vizita desfăşurându-se şi în continuarea interacţiunilor recente din cadrul ministerialei de externe a NATO şi reuniunii Consiliului Afaceri Externe, care au avut loc vineri, la Bruxelles.

Pe dimensiunea bilaterală, miniştrii se vor referi la marcarea celebrării celor 55 de ani de relaţii neîntrerupte dintre România şi Canada în 2022 şi la necesitatea valorificării potenţialului cooperării bilaterale, cu caracter strategic, pe toate dimensiunile ei, arată MAE.

Şefii celor două diplomaţii vor avea un schimb substanţial de opinii despre evoluţiile generate de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi consecinţele umanitare şi de securitate ale acesteia.

Cei doi miniştri vor discuta despre gestionarea eficientă şi coerentă a crizei umanitare, prin implicarea promptă a instituţiilor europene, a statelor membre UE şi a altor parteneri like-minded precum Canada, Regatul Unit sau SUA.

Totodată, miniştrii Aurescu şi Joly vor sublinia necesitatea cooperării transatlantice strânse pe toate dimensiunile relevante în contextul conflictului din Ucraina. În acest sens, pe baza discuţiilor din cadrul reuniunii ministeriale extraordinare NATO din 4 martie de la Bruxelles, cei doi şefi ai diplomaţiilor vor vorbi despre necesitatea regândirii elementelor fundamentale ale posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic – propusă şi argumentată de ministrul român de Externe în cadrul reuniunii NATO menţionate -, date fiind diferenţele majore ale contextului de securitate faţă de momentul în care aceasta a fost proiectată, precizează MAE, potrivit Agerpres.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More