Update articol:

Ministrul Catherine Vautrin: Franța va rămâne cu numărul de militari în România stabilit deja în cadrul Alianței

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin, a declarat joi, într-o conferință de presă la Sibiu, că Franța va rămâne în România cu numărul de militari deja stabilit în cadrul Alianței Nord-Atlantice, arătând că acesta a fost mărit în ultima perioadă, potrivit Agerpres.

Catherine Vautrin a fost întrebată de jurnaliști dacă Franța își va mări numărul de militari prezenți în România.

‘Într-adevăr, a fost mărit numărul militarilor care sunt în România. Franța rămâne la numărul deja stabilit în cadrul Alianței’, a precizat oficialul francez.

Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin, a avut joi, o întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu.

Și ministrul Moșteanu a fost întrebat dacă discută venirea unor forțe militare europene pentru a fi înlocuiți militarii americani care vor părăsi România.

‘Strategia de apărare la nivel NATO este un lucru care se adaptează în mod continuu în funcție de noile realități. Aceste trupe rotaționale care au venit din Statele Unite, de la partenerii americani, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, în Europa, au fost extraordinar de binevenite. Până la acest moment, au trecut trei ani și jumătate de atunci, partenerii americani au văzut că Europa a înțeles că trebuie să investească în armata fiecărei țări europene, în dotarea fiecărei țări europene și că este acum mult mai pregătită pentru a se apăra singură. (…) Este parte dintr-o strategie globală pe care Statele Unite a decis-o pentru a se concentra mai mult cu eforturile militare către Indo-Pacific, luând act că Europa s-a așezat mai bine pe picioare din punct de vedere militar. De aici încolo suntem în continuă discuție cu toți aliații, și americani și europeni, avem o cooperare foarte, foarte bună atât cu Statele Unite, cât și cu Franța, care, așa cum spunea și doamna ministru, este națiune cadru și iată, are în permanență peste 1.300 de soldați în România și acum, chiar în timp ce vorbim, sunt peste 3.000 de soldați francezi’, a răspuns ministrul Moșteanu.

Efectivele americane rămân neschimbate la bazele de la Deveselu și Câmpia Turzii, singura modificare urmând a se produce la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde nu va mai fi dislocată o brigadă rotațională, a anunțat miercuri ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.

Statele Unite vor retrage o parte dintre trupele dislocate pe Flancul Estic al NATO, urmând ca în cele trei baze din România să rămână în jur de 1.000 de militari.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025