Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinistrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat la Piatra-Neamţ că marţi va fi pusă în transparenţă Hotărârea de Guvern privind reconfigurarea criteriilor de acordare a sporurilor pentru angajaţii care lucrează cu fonduri europene.
“Nu avem un impact financiar pentru că nu putem să calculăm, nu este vorba de o tăiere, este vorba despre o meritocraţie care trebuie introdusă. Adică, angajaţii care într-adevăr produc, livrează investiţii cu fonduri europene care pot fi cuantificabile, acolo se justifică să ai un spor de 50%. Acolo unde acest lucru nu se întâmplă, trebuie să fie sporul mai mic sau eliminat”, a declarat ministrul Dezvoltării, potrivit Agerpres.
Cseke Attila a subliniat că în momentul de faţă singurul criteriu pe baza căruia se calculează acest spor sunt orele lucrate efectiv.
“Noi propunem ca trimestrial să avem un raport de progres pe fiecare proiect cu finanţare europeană, cu nişte criterii cuantificabile. De exemplu, propunem să avem pe partea de execuţie de lucrări cel puţin 3% avans în aceste trei luni. Procentul se poate discuta, evident. Pe partea de proiectare, dacă sunt în faza de proiectare, cel puţin 5%. Acest raport de progres, care trebuie asumat inclusiv de ordonatorul principal de credite, este supus verificării ulterioare a Curţii de Conturi. Dacă se constată că raportul de progres nu coincide cu ceea ce s-a întâmplat cu proiectul respectiv cu finanţare europeană, atunci sporurile acordate pe baza raportului de progres vor trebui restituite. Important este ca cei care merită să aibă acest spor şi cei care merită mai puţin, să aibă mai puţin”, a mai spus ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Cseke Attila a subliniat că acest criteriu de performanţă trebuie aplicat în toată administraţia publică iar următoarea lege a salarizării trebuie să meargă pe acest principiu al performanţei salariatului.
„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…
Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…
Utilitatea domnului Marius-Gabriel Lazurcă la București e mai mare decât în poziția sa de ambasador,…
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că, dacă George Simion ar fi câştigat alegerile…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
This website uses cookies.
Read More