Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: diplomatie.gouv.fr
Ministrul de externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, apreciază că nu există în acest moment indicii că Rusia ar fi gata să acţioneze în Ucraina, transmite Reuters, preluând o declaraţie făcută miercuri televiziunii France 2.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că creează intenţionat un scenariu care să atragă Rusia într-un război şi nu ţine cont de preocupările de securitate ale Moscovei legate de Ucraina.
Rusia a concentrat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană, însă susţine că nu are intenţia de a invada Ucraina. Acum opt ani, însă, ruşii au ocupat Crimeea, iar ulterior i-au sprijinit pe separatiştii din regiunea Donbas din estul Ucrainei. Fosta republică sovietică a ajuns în prezent un punct fierbinte într-o confruntare între Est şi Vest apreciată de Reuters drept cea mai periculoasă de după încheierea Războiului Rece, potrivit Agerpres.
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
This website uses cookies.
Read More