Update articol:

Ministrul de externe ucrainean salută un “pas important” în relaţiile cu SUA după semnarea acordului privind mineralele

ucraina
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a salutat joi acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite ca fiind “un pas important” în relaţiile cu Washingtonul şi a precizat că a discutat despre semnarea acestui document cu şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Acordul economic între SUA şi Ucraina, intens promovat de preşedintele american Donald Trump şi semnat miercuri la Washington, prevede crearea unui fond de investiţii pentru reconstrucţia acestei ţări devastate de război şi dă administraţiei Trump acces la resursele naturale ucrainene.

Acordul intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfăşurare pentru a găsi o soluţie la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.

“Aceasta marchează un pas important în parteneriatul strategic dintre Ucraina şi SUA, care vizează consolidarea economiei şi securităţii Ucrainei”, a scris Sîbiha pe X.

El a declarat ca a informat-o pe şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, despre semnarea acordului şi că au discutat despre măsurile de “coordonare a paşilor înainte de evenimente internaţionale importante”.

“Am discutat despre eforturile diplomatice recente şi următorii paşi necesari pentru a realiza o pace justă şi durabilă”, a mai spus şeful diplomaţiei ucrainene.

Ministrul ucrainean al economiei, Iulia Sviridenko, care a mers la Washington pentru a semna documentul, a scris pe Facebook că acordul cu SUA va finanţa “proiecte de extracţie a mineralelor, petrolului şi gazelor”.

Ucraina “păstrează proprietatea şi controlul deplin asupra acestor resurse”, inclusiv asupra subsolului, iar “statul ucrainean va fi cel care va determina unde şi ce să extragă”, a spus ea.

Preşedintele american Donald Trump a reiterat miercuri, înainte de semnare, că Statele Unite doresc ceva în schimb “pentru eforturile noastre” cu Ucraina. “Şi noi am spus: pământuri rare. Au pământuri rare foarte bune”, a adăugat el.

Statele Unite au oferit sub fosta administraţie Joe Biden ajutoare de zeci de miliarde de dolari Ucrainei, după ce Rusia a invadat această ţară în februarie 2022.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie