International

Ministrul de externe ucrainean va face o vizită în China între 23-26 iulie, pentru discuţii referitoare la mijloacele de a se pune capăt războiului

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, va întreprinde o vizită în China în perioada 23-26 iulie, au anunţat luni cele două diplomaţii, potrivit Agerpres.

La invitaţia ministrului de externe Wang Yi, omologul său ucrainean Dmitro Kuleba va vizita China între 23 şi 26 iulie, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning, potrivit agenţiilor Xinhua şi Reuters.

La rândul său, AFP a transmis că şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, se va deplasa între 23 şi 26 iulie în China, aliată a Rusiei, pentru discuţii referitoare la mijloacele de a se pune capăt războiului între Moscova şi Kiev.

‘Subiectul principal al discuţiilor va fi căutarea de mijloace pentru a stopa agresiunea rusă, precum şi rolul Chinei privind modul de a se ajunge la o pace durabilă şi justă’, a indicat Ministerul de Externe de la Kiev într-un comunicat.

China nu a participat la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, din cauza absenţei Rusiei, care nu a fost invitată.

Autorităţile ucrainene vor acum să elaboreze un plan în vederea unei păci ‘juste’ şi mizează pe invitarea Moscovei la un al doilea summit.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

8 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

9 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More