International

Ministrul de finanţe al Qatarului, arestat pentru abuz de putere (presă)

Ministrul de finanţe al Qatarului, Ali Shareef al-Emadi, a fost arestat pentru abuz de putere şi deturnare de fonduri publice, au anunţat joi mass-media de stat, informează AFP, potrivit Agerpres.

Chiar dacă în Qatar au mai avut loc arestări la nivel înalt pentru corupţie, surse oficiale au precizat că Al-Emadi este cea mai importantă persoană care se confruntă cu astfel de acuzaţii în timpul regimului şeicului Tamim bin Hamad al-Thani.

“Procurorul general a ordonat arestarea ministrului de finanţe Ali Shareef al-Emadi, pentru a-l interoga asupra unor semnalări de infracţiuni legate de serviciul public, ce implică deturnări de fonduri publice, abuz în funcţie şi abuz de putere”, au anunţat aceste mass-media.

Potrivit agenţiei de presă QNA, a fost declanşată o anchetă, însă agenţia nu a oferit mai multe detalii.

Al-Emadi a preluat conducerea Ministerului de Finanţe în 2013. El este de asemenea preşedintele Consiliului de administraţie al companiei aviatice naţionale Qatar Airways şi preşedintele Consiliului de administraţie al Qatar Naţional Bank.

Un diplomat aflat în Qatar a declarat pentru AFP că “arestarea a fost una neaşteptată”. “Este întotdeauna bine să vezi că guvernele îşi respectă legile şi reprimă corupţia şi abuzurile de putere”, a adăugat el.

“Este formidabil, aceasta arată că Doha tratează corupţia cu seriozitate”, a estimat un alt diplomat la Doha.

Qatarul, bogat în gaz, este unul dintre cele mai mici state arabe, cu o populaţie de 2,8 milioane de locuitori, dintre care majoritatea sunt străini.

Articole recente

Prețurile petrolului cresc după ce atacurile din Ucraina au lovit instalațiile energetice rusești

Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…

6 minute ago

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

31 de minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

55 de minute ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

57 de minute ago

Ayatollahul Khamenei acuză Washingtonul că vrea să “subjuge” Iranul şi cheamă la unitate

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a chemat duminică la unitate în faţa a…

58 de minute ago

This website uses cookies.

Read More