International

Ministrul de interne bulgar afirmă că până la finalul anului trebuie decisă aderarea completă a ţării sale

Bulgaria ar trebui să devină până la finalul acestui an membru deplin al spaţiului Schengen, ceea ce înseamnă eliminarea controalelor pentru persoane şi bunuri la frontierele terestre, a declarat ministrul de interne bulgar Kalin Stoianov duminică, zi în care Bulgaria şi România au aderat cu frontierele aeriene şi maritime la spaţiul european de liberă circulaţie, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Aeroporturile din Bulgaria şi România au eliminat în noaptea de sâmbătă spre duminică controalele paşapoartelor pentru persoanele care pleacă spre ţările din spaţiul Schengen ori sosesc din acestea, cele două state aderând parţial la această zonă.

Decizia a fost luată în ultimele zile ale anului trecut. Austria s-a opus unei aderări complete (şi cu frontierele terestre, n.red.), susţinând că Bulgaria şi România trebuie să facă mai mult pentru a împiedica imigraţia ilegală.

”Evident, pentru Bulgaria aceasta este o realizare foarte frumoasă care face lucrurile mai uşoare pentru noi, ca bulgari”, a mărturisit un pasager bulgar, Mincio Iurukov, care a sosit pe aeroportul din Sofia duminică la primele ore, venind de la Berlin.

”De asemenea, ne simţim europeni, ceea ce este un lucru foarte important. Zborul este mai plăcut, nu mai există controale la sosire”, a adăugat el.

La rândul său, notează Reuters, premierul român a afirmat că speră ca în acest an să fie luată o decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi cu frontierele terestre.

”Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a declarat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Reuters notează că Bulgaria şi România s-au alăturat unei iniţiative poliţieneşti regionale cu Austria, Grecia şi Slovacia pentru a contracara fluxul de migranţi.

Agenţia europeană pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex) a anunţat în februarie că îşi va tripla numărul de ofiţeri din Bulgaria pentru a ajuta la stoparea trecerilor ilegale a frontierei dinspre Turcia.

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

2 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

3 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

3 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

3 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

3 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More